Şase ani de criză financiară. Apartamentele de 3 camere au ajuns să coste cât garsonierele din 2008

Au trecut aproape şase ani de la momentul în care economia duduia, iar piaţa imobiliară, indiferent de segment, creştea mai ceva ca Făt Frumos. În acest răstimp criza şi-a făcut de cap în toate domeniile. Piaţa imobiliară nu a scăpa nici ea, iar preţurile de atunci sunt astăzi cu mult mai mici.
Romania TV
17 dec. 2013, 09:07
Şase ani de criză financiară. Apartamentele de 3 camere au ajuns să coste cât garsonierele din 2008

Perioada de recesiune a lăsat urme adânci în real estate-ul autohton, iar apartamentele scoase la vânzare, laolaltă cu toate celelalte proprietăți imobiliare, s-au devalorizat semnificativ, potrivit imobiliare.ro.

Potrivit unei analize realizate de la debutul crizei până în prezent cele mai mari reduceri pe segmentul rezidențial, de peste 50%, au fost consemnate în Capitală; aici, un apartament cu trei camere poate fi achiziționat azi cu mai puțin decât suma cerută în anul 2008 pentru o garsonieră. Analiza ia în calcul prețul mediu cerut pentru apartamentele vechi cu una, două și trei camere din șase mari orașe ale țării (București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Timișoara și Iași) la finele lui martie 2008 și sfârșitul lui noiembrie 2013.

Preţuri în Bucureşti

În momentul de față, valoarea medie de achiziție pentru o garsonieră din Capitală se ridică la 36.268 de euro, cu 55,8% mai puțin decât nivelul de 82.086 de euro consemnat în martie 2008. Cel mai mare declin a avut loc pe segmentul apartamentelor cu două camere, care s-au ieftinit cu 56,6% în ultimii aproape șase ani, de la 123.003 euro, până la 53.319 euro. Pe de altă parte, prețul mediu pentru unitățile locative tricamerale se ridică azi la 68.137 de euro, cu 54,4% mai puțin decât suma cerută în momentul de vârf al pieței, de 149.361 de euro.

Preţuri la munte

În orașul de la poalele Tâmpei, garsonierele s-au ieftinit cu aproape 40% pe parcursul recesiunii, de la 44.685 de euro, până la 26.831 de euro. Semnificativ mai mult s-au depreciat apartamentele cu două camere, care au ajuns să coste, în medie, 41.166 de euro, cu 50,5% mai puțin decât nivelul de 83.534 de euro atins în 2008. O locuință tricamerală poate fi achiziționată azi cu 58.297 de euro, în scădere cu 44,3% față de valoarea de 104.748 de euro, consemnată în urmă cu șase ani.

Apartamente în Cluj-Napoca

Dintre marile orașe analizate, în capitala Transilvaniei au avut loc cele mai mici ieftiniri pe segmentul apartamentelor vechi. O garsonieră costă azi 30.621 de euro, cu 45,6% mai puțin decât prețul cerut înainte de declanșarea crizei, de 56.321 de euro. Cea mai mică scădere – 32,6% – a fost consemnată de unitățile locative bicamerale din Cluj, care au ajuns azi la un preț mediu 49.809 euro, de la 73.903 euro. Apartamentele cu trei camere, pe de altă parte, s-au depreciat cu aproape 48,3% în perioada menționată, de la 121.928 de euro, până la 63.075 euro.

Locuinţe la mare

În orașul de la malul mării, o garsonieră într-un bloc vechi poate fi achiziționată azi, în medie, cu 24.730 de euro, după o scădere de 45,5% față de nivelul din 2008 (45.354 de euro). Un declin și mai mare – de 47,2% – a avut loc pe segmentul unităților cu două camere, al căror preț a ajuns la 41.749 euro, de la 79.131 de euro. Locuințele tricamerale sunt astăzi mai ieftine cu 46,5% decât în 2008, cu un preț mediu cerut de 56.868 de euro, față de 106.353 de euro.

Cum sunt casele în Banat

În orașul din vestul țării, locuințele monocamerale s-au ieftinit cu 45% în decurs de aproape șase ani, de la 47.605 euro, până la 26.175 de euro. Prețul mediu cerut pentru apartamentele cu două camere este cu 42,6% mai mic decât înainte de criză, respectiv 43.266 de euro, față de 75.402 euro. Cel mai mic declin, de 39,6%, a fost consemnat de unitățile locative cu trei camere; o astfel de proprietate poate fi achiziționată, în medie, cu 54.379 de euro, față de 89.981 euro.

Apartamente în Iaşi

În capitala Moldovei, o garsonieră costă azi 24.727 de euro, cu 47,5% sub pretențiile proprietarilor din martie 2008, ce se situau la o medie de 47.110 euro. Un declin ceva mai mic a avut loc în cazul apartamentelor cu două camere: prețul cerut pentru o astfel de unitate locativă se ridică în prezent la 37.381 de euro, în scădere cu 45,6% de la 68.693 de euro. Locuințele tricamerale s-au ieftinit în perioada menționată cu 46,8%, de la 84.686 de euro, până la 45.064 de euro. Iașiul este al doilea mare oraș al țării în care prețul unui apartament cu trei camere se situează azi sub valoarea unei garsoniere la nivelul anului 2008.

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Țara care a început să colecteze păianjeni veninoși. Localnicii sunt rugați să prindă insectele în borcane și să le predea punctelor de donații
Capital.ro
Legenda României a murit! Moartea sa a îndurerat întreaga țară. Drum lin, maestre!
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
O metodă nouă de fraudă. Mulți români au fost păcăliți
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
O tânără de 35 de ani murit după ce a fost lovită de o bucată de gheață căzută de pe bloc. Aceasta se afla într-o zonă rezidențială din Chiajna, Ilfov
Cancan.ro
Nepotul lui Florin Salam, condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de droguri. Filat doi ani de DIICOT şi prins în flagrant şi-a primit pedeapsa!
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Hotărârea CCR este definitivă: Nu există nicio cale de atac!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Kelemen Hunor critică decizia României de a nu solicita ajutor NATO pentru războiul hibrid
MediaFlux
SE INCHEIE RĂZBOIUL. Ucraina a acceptat acordul cu SUA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Brigitte Macron: ținta conspirațiilor absurde și triumful adevărului în fața dezinformării