Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş, a declarat, vineri că transportul micuţilor la spital este asigurat cu o autospecială pentru victime multiple, informeaza MEDIAFAX.
Citeste si
„Şase copii din comuna Mărişel vor fi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean pentru Copii sau la Spitalul de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, după ce au fost diagnosticaţi cu toxiifecţie alimentară. Copiii au vârste cuprinse între trei luni şi 12 ani şi provin din familii nevoiaşe. Se pare că s-ar fi intoxicat în urma unor mese în familie. Transportul de la Mărişel la Cluj-Napoca este asigurat cu o autospecială pentru victime multiple din dotarea ISU Cluj”, a spus Biriş.
Potrivit acestuia, iniţial, o ambulanţă a fost solicitată, vineri, în Mărişel, pentru un copil care prezenta simptome de toxiifecţie alimentară, dar când aceasta a ajuns la faţa locului au apărut şi alţi copii care aveau simptome similare.