Accidentul s-a produs sâmbătă după-amiază, pe DN 1, între Potigrafu (judeţul Prahova) şi Ciolpani (judeţul Ilfov).
Roxana Vasile, agent principal IPJ Ilfov, a declarat, că iniţial în accident au fost implicate două autoturisme care s-au ciocnit frontal din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, scrie Mediafax.
În urma impactului, şase persoane au fost rănite.
Ulterior, alte două maşini au tamponat maşinile care s-au ciocnit.
Din cele şase persoane rănite trei au rămas încarcerate.
La rândul lor, reprezentanţii ISU Prahova, care şi-au ajutat colegii din Ilfov, au declarat că încarcerat a rămas un copil de şase ani, o femeie însărcinată şi un bărbat. Copilul de 6 ani şi tatăl au fost transportaţi la UPU Ploieşti, iar femeia însărcinată la Bucureşti.