Maradona a decedat luna trecută la vârsta de 60 de ani după un stop cardiac şi a fost îngropat pe 26 noiembrie într-un cimitir de lângă Buenos Aires. Deşi avocaţii starului argentinian au anunţat existenţa unor probe de ADN, un tribunal a impus ca fostul jucător să nu poată fi incinerat la o dată ulterioară, până să se stabilească exact care şi câţi au fost copiii lui Maradona, după cum scrie Reuters.
Citeşte şi Fiul lui Diego Maradona anunţă că va răzbuna moartea tatălui său
Cinci copii au fost deja recunoscuţi de Maradona, patru în Argentina şi unul în Italia, pe când juca la Napoli, iar alţi şase aşteaptă o decizie în tribunale pentru stabilirea paternităţii pentru a putea participa în complexul proces de moştenire a bunurilor fostului mijlocaş.
Unul dintre cei şase copii, Magali Gil, 25 ani, a spus că a aflat acum doi ani că idolul argentinian a fost tatăl ei biologic şi a solicitat un eşantion ADN pentru confirmarea paternităţii. Ulterior exemplul său a fost luat de alţii, astfel că în scurt timp am putea afla exact care au fost copiii lui Maradona.
Legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a fost înmormântat pe 26 noiembrie, în cadrul unei ceremonii private, într-un cimitir din Buenos Aires, după o zi în care mii de oameni i-au adus un ultim omagiu şi s-au aşezat de-a lungul traseului cortegiului.