Satele au votat într-un referendum, luna aceasta, să nu lase o companie canadiană să exploateze pitoreasca vale Medel, acoperită de păduri de pin.
Reprezentanţii companiei le-au promis localnicilor slujbe şi un venit de circa 43,5 milioane de dolari în următorii zece ani – bani de care aceştia aveau mare nevoie şi pe care, probabil, multe alte oraşe din Europa i-ar fi acceptat.
Elveţienii nu s-au lăsat, însă, impresionaţi de promisiunile companiei. 80% din ei au venit la vot, iar două treimi s-au opus proiectului. De ce au făcut asta? Pentru că sunt îngrijoraţi de impactul pe care îl va avea exploatarea auriferă asupra mediului şi culturii locale.
Faţă de multe alte zone din Elveţia, Valea Medel nu are pârtii de schi, pentru a atrage turiştii. Cei care cunosc, însă, zona, o iubesc pentru pădurile sale dese, pline de cerbi şi de capre negre.
Localnicii cred că dacă ar fi permis ca zona lor să devină o mină de aur, ar fi fost o nebunie ecologică, care ar fi cicatrizat peisajul şi ar fi poluat râurile. Dezvoltarea minei ar fi avut nevoie de construcţia unor drumuri, clădiri şi altor infrastructuri, precum şi de excavarea a circa 5 milioane de tone de piatră.
Elveţienii se temeau şi pentru cultura lor. Valea Medel face parte dintr-o zonă mică din Elveţia unde oamenii vorbesc romansh, un limbaj provenit din latină, adus de legiunile romane în urmă cu 2.000 de ani. Locuitorii nu şi-au dorit să vină în zona lor mulţi oameni străini, pentru a le distruge cultura.
În aceeaşi situaţie se află şi Roşia Montană: stă pe o mină de aur, iar oamenii sunt săraci. Merită, însă, să distrugă totul pentru o promisiune?