Satul din Botoşani cu doar doi locuitori care, culmea, nu-şi vorbesc

Un sat din județul Botoșani a ajuns să aibă numai doi locuitori, doi frați, care culmea nu-și vorbesc. Satul a fost depopulat, după ce tinerii au plecat, iar bătrânii au murit. 
Alina Costache
08 dec. 2016, 06:53
Satul din Botoşani cu doar doi locuitori care, culmea, nu-şi vorbesc

Fraţii Lupan sunt oficial singurii locuitori ai satului Crac din comuna Mihai Eminescu. Ambii au peste 70 de ani, Mihai şi Gheorghe, însă abia dacă se salută. Drumul până la frații Lupan din vechiul Crac devine impracticabil când plouă sau ninge. Numai tractoarele mai pot străbate pâna la cei doi, în caz de urgenţe, în rest sunt izolaţi cu zilele.

Mihai, de 75 şi fratele său Gheorghe, de 72 de ani, deşi au casele revaliv apropiate, petrec şi săptămâni fără a-şi vorbi sau chiar, oricât de ciudat ar suna, evitându-se pe cărările pe care le străbat. Mai mult, cei doi trec de cel puţin două ori pe zi pe lângă casa celuilalt, fără să se salute. Iar dacă au acelaşi drum, preferă să meargă unul la distanţă de câţiva metri de celălalt.

„Mai răruţ, că-i mai drăguţ. Suntem oameni diferiţi. El o ţine pe a lui, eu pe a mea. Nu pot spune că suntem certaţi, dar dacă vine la mine, stă două minute şi pleacă nervos. Nu are stare. Fiecare cu ale lui, că aşa e mai bine”, descrie Mihai Lupan relaţia cu fratele său.

Cei doi nu au nici electricitate şi spun că îşi orientează activităţile după soare şi dau vina pe regimul comunist, care a vrut să distrugă satul şi să facă teren agricol.

„Ce petreceri erau aici în sat, ceva de nedescris. Ce de lume şi voie bună. Veneau de peste tot. Acum nu am mai rămas decât noi doi cu bătrâneţile noastre. Copiii sunt plecaţi prin alte locuri. Mai vin în vizită, când pot”, mai spune fratele mai mare. Denumirea satului provine de la modul cum erau aşezate casele, pe o bucată de pământ cuprinsă între două pârâuri.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Banca importantă din România care face o schimbare totală. Ce trebuie să știe clienții și ce se va întâmpla cu conturile lor
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
Playtech.ro
La ce temperatură să setezi aerul condiționat în mașină ca să consumi mai puțin combustibil
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Cum se prepară corect salata de icre. Rezultatul e un deliciu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Rusia a făcut anunțul ferm! Ucraina nu mai are de ales
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri