Satul în care lumea NU va spune DA la referendum. Există o explicaţie

Cel puţin un sat întreg din judeţul Iaşi îl susţine pe preşedintele suspendat Traian Băsescu. Sătenii din satul Podu Hagiului, comuna Gorban, deşi recunosc că au greutăţi vor spune „NU” la referendum. Motivul este unul cât se poate de întemeiat. Tot satul este rudă cu preşedintele suspendat.
Romania TV
29 iul. 2012, 07:53
Satul în care lumea NU va spune DA la referendum. Există o explicaţie

În satul în care lumea o duce rău, dar totuşi va vota pentru menţinerea în funcţie a preşedintelui suspendat, Traian Băsescu şi-a petrecut o bună parte din copilărie, relatează bzi.ro.

Aici locuiesc unchiul, mătuşa, zeci de veri, dar şi rude mai îndepărtate ale lui Traian Băsescu.

În vârstă de 90 de ani, Mircea Gatu vorbeşte cu seninatate despre omul Traian Băsescu aşa cum l-a cunoscut atunci când în copilărie venea în vacanţe la Podul Hagiului.

Mama lui Traian (Traian Băsescu, n.r.) era din Basarab, judeţul Constanţa, iar Dumitru se trage de prin părţile locului dar a plecat la Constanţa pentru că era ofiţer. Traian venea mai rar pe aici, dar a fost isteţ de mic. E un om cinstit şi a trecut şi el prin multe. Nu le mai ajung banii mafioţilor, de asta toţi îl vor jos acum. Când erau copii, Traian şi Mircea veneau în vacanţă cu tatăl lor câteva zile şi culegeau fructe. Acum, aud în fiecare zi la radio câtă răutate este asupra lui. Dacă nu îl încurca nimeni era printre cei mai buni preşedinţi din Europa”, crede Mircea Gatu, unchiul lui Băsescu.

DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Cele 3 zodii care își rescriu destinul. Urmează multe schimbări pe toate planurile pentru ele
Capital.ro
Călin Georgescu este furios. Se prăbușește totul. A primit refuz imediat și definitiv
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară mică”
DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Adevarul
Un fost primar la Iașiului, la al doilea dosar penal pentru pornografie infantilă. A fost reținut acum trei ani după ce ar fi agresat trei copile
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
O zi din viața lui Crin Antonescu. La ce oră se trezește
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultimul mesaj al Mihaelei, înainte să se stingă alături de tatăl ei după ce au plonjat cu mașina în râul Olt: „Ai fi nemuritoare...”
Cancan.ro
Ce a găsit Roman Babițchi, soțul Monalisei, când s-a întors la salonul de înfrumusețare: 'Au încercat să ascundă crima'
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu, în culmea fericirii. A primit verdictul care-l poate face președintele României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Ea e tânăra care s-a scufundat cu mașina în Olt. Mihaela avea 23 de ani și venise în vacanță la rude
substantial.ro
Planuri de retragere a trupelor americane din Siria, conform surselor de la Pentagon
MediaFlux
HAGI, URMĂRIT în trafic de POLIȚIȘTI. A fost UIMIT de SANCȚIUNEA primită când a fost OPRIT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol