Saul Zaentz, care a câştigat premii Oscar pentru lungmetrajele „Zbor deasupra unui cuib de cuci” (1975), „Amadeus” (1984) şi „Pacientul englez” (1996), suferea de maladia Alzheimer.
Zaentz, care şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă lucrând ca producător muzical, a intrat în industria cinematografiei abia în jurul vârstei de 50 de ani. A produs foarte puţine filme, majoritatea autofinanţate, informează variety.com.
Însă a avut un mare talent în a alege să producă filme care ulterior au avut un mare succes. Astfel, el a cumpărat drepturile de adaptare a unor romane celebre, precum cele ale lui J.R.R. Tolkien „Stăpânul inelelor” şi „Hobbitul”, care au avut apoi încasări uriaşe.
Născut în Passaic, New Jersey, Zaentz a fugit de acasă la vârsta de 16 ani şi a trăit din vânzarea de alune şi jocuri de noroc. După ce a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, a plecat la San Francisco pentru a lucra cu producătorul de muzică jazz Norman Granz. Astfel, a ajuns să colaboreze ca producător cu staruri precum Duke Ellington, Dave Brubeck şi Gerry Mulligan. În anii 1950, a lucrat la compania de înregistrări Fantasy Records, pe care a şi cumpărat-o câţiva ani mai târziu. Printre starurile care au semnat un contract cu Fantasy Records s-a numărat Creedence Clearwater Revival.
Ulterior, Fantasy a fost vândută unui consorţiu condus de Norman Lear şi s-a unit cu Concord Records în 2004.
Printre alte filme pe care le-a produs s-au numărat „Payday”, „Insuportabila uşurinţă de a fi/ The Unbearable Lightness of Being”, „The Mosquito Coast”, „At Play in the Fields of the Lord”, animaţia din 1978 „Lord of the Rings”, de Ralph Bakshi.
Numărându-se printre puţinii producători recompensaţi cu trei premii Oscar – alături de Darryl F. Zanuck şi Sam Spiegel, de exemplu -, Zaentz a primit din partea Academiei de film americane Irving Thalberg Award pentru eforturile sale în domeniu. A fost, de altfel, primul producător de la Cecil B. DeMille (1952) care a câştigat un premiu Oscar şi un Thalberg în acelaşi an – 1997.