Scad salariile în România. Cât au pierdut românii la leafă, anunţ oficial de la INS

Potrivit INS, în iulie 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut doar ca urmare a acordării de prime ocazionale.
Filip Stan
12 sept. 2022, 11:10
Scad salariile în România. Cât au pierdut românii la leafă, anunţ oficial de la INS

Salariile au scăzut uşor din luna iulie 2022. Câştigul salarial mediu brut a fost 6.405 lei, în luna iulie, cu 8 lei (-0,1%) mai mic faţă de luna anterioară, în timp ce salariul mediu net a fost de 3.975 lei, în uşoară scădere, respectiv cu doi lei (-0,1%) raportat pe perioada de referinţă, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), de 9.549 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.273 lei).

Potrivit sursei citate, în iulie 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, saalriile medii nete au crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).

5500 de lei şi lucrezi de acasă. Cine oferă salarii uriaşe, plus alte bonusuri

Unde au crescut salariile

Astfel, cele mai semnificative majorări ale câştigului salarial mediu net, la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2, s-au înregistrat după cum urmează: în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi (+6,6%), în activităţi de servicii anexe extracţiei, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, transporturi aeriene, alte activităţi extractive (între 4% şi 6%); în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), cercetare-dezvoltare, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea băuturilor, fabricarea produselor textile, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii) – între 2% şi 4%.

Unde au scăzut salariile

Pe de altă parte, scăderi importante pentru salariile medii nete au fost consemnate în activităţile de editare (-14,2%), fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, captarea, tratarea şi distribuţia apei, extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea produselor din tutun (între 4% şi 7%) şi în extracţia minereurilor metalifere, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, colectarea şi epurarea apelor uzate (între 1,5% şi 4%).

Românii încep să aibă salarii din ce în ce mai mari! Peste 930.000 de angajați din țara noastră câstigă peste 1.000 de euro net! Numărul lor s-a dublat în ultimii 5 ani
Datele INS relevă faptul că, în sectorul bugetar, s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în: învăţământ (-6,6%, în principal ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), în administraţia publică (-1,5%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (-1%).

Salariile scad, dar gazele s-au scumpit cu peste 70% în ultimul an; preţul cartofilor a crescut cu peste 54% (INS)

Gazele s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în condiţiile în care tarifele au fost mai mari cu 70,64% în luna august a acestui an faţă de august 2021, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.

În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ s-au aflat şi combustibilii, cu un avans al preţurilor de 31,48% în august 2022 faţă de august 2021, şi energia termică – plus 22,98%.

Alimentele care s-au scumpit cel mai mult în intervalul de referinţă au fost cartofii, cu creşteri de preţ de 54,34%, uleiul comestibil – 49,68% şi făina – 34,28%.

În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian – 33,91%, apă, canal salubritate – 21% şi transportul CFR – 20,92%. Serviciile de telefonie s-au ieftinit cu 0,94%, aceasta fiind şi sigura ieftinire în luna august din acest an faţă de august 2021.

De la lună la lună, în august cele mai importante creşteri ale preţurilor au fost consemnate la transportul aerian – 23,89%, zahăr cu 9,90%, untul cu 6,81% şi laptele de vacă – 5,56%.

Luna trecută au fost şi produse alimentare care s-au ieftinit: fructele proaspete cel mai mult, cu 1,32%, alte legume şi conserve de legume, cu 1,18% şi mălaiul, cu 0,02%. De asemenea, datele INS arată că tarifele la combustibili au fost mai mici cu 2,28%, la servicii de telefonie cu 0,9%, la transportul rutier cu 0,15% şi la abonamentele de televiziune cu 0,06%.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,32% în luna august a acestui an, de la 14,96% în iulie, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare au urcat cu 18,22%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 15,98%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8,26%, conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum se calculează, de fapt, numărul personal pentru 2025. La ce să te aștepți în următoarele luni, zodiile care intră în magia banilor
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cum deschizi o sticlă de vin fără tirbușon. Metodele fac fuori pe net
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii datori la ANAF din cauza contului la bancă. Fiscul te obligă să plătești. Trebuie să dai și declarație
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI