Scăderea care înfurie angajaţii. Cât se taie din valoarea tichetelor de masă

Un studiu mai arată că aproape o treime dintre companiile care oferă angajațiilor acest tip de tichete nu vor mai lua în calcul pentru următoarea perioadă creşteri salariale ale angajaţilor, în cazul în care taxa de 10% este introdusă.
Filip Stan
22 sept. 2023, 22:44
Scăderea care înfurie angajaţii. Cât se taie din valoarea tichetelor de masă

Tichete de masă. Potrivit proiectului de Lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung tichetele de masă vor fi impozitate.

Potrivit documentului ”Cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii, sau după caz, echivalentul în lei al acestora, în aceleași limite și condiții, precum și cu aceleași destinații ca cele prevăzute de lege pentru acestea, acordat angajaților care nu beneficiază de tichete de masă;

12. La articolul 68^1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

”(3) Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut din care se deduce contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată și reținută la sursă potrivit prevederilor Titlului V – Contribuții sociale obligatorii. Impozitul pe venit se reține la sursă, de către plătitorii de venituri prevăzuți la alin. (2), la momentul plății venitului.”

Citește și: Vouchere de vacanţă, doar pentru bugetarii cu venituri mici. Nicolae Ciucă anunţă decizia Coaliţiei

14. La articolul 76 alineatul (4^1), literele b) și d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“b) contravaloarea hranei acordate de către angajator pentru angajaţii proprii, persoane fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, în alte situaţii decât cea prevăzută la alin. (4) lit. c), astfel cum este prevăzut în contractul individual de muncă sau în regulamentul intern, în limita valorii maxime, potrivit legii, a unui tichet de masă/persoană/zi, prevăzută la data acordării, în conformitate cu legislaţia în vigoare. La stabilirea plafonului lunar neimpozabil nu se iau în calcul numărul de zile din luna în care persoana fizică desfăşoară activitate în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu sau se află în concediu de odihnă/medical/delegare. Prin hrană se înţelege hrana preparată în unităţi proprii sau achiziţionată de la unităţi specializate. Prevederile nu sunt aplicabile angajaţilor care beneficiază de tichete de masă, în conformitate cu legislaţia în vigoare sau, după caz, de echivalentul în lei al acestora;

d) contravaloarea serviciilor turistice şi/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajaţii proprii şi membrii de familie ai acestora, acordate de angajator, astfel cum este prevăzut în contractul individual de muncă, regulamentul intern, sau primite în baza unor legi speciale şi/sau finanţate din buget, în limita unui plafon anual, pentru fiecare angajat, reprezentând nivelul unui câştig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în care au fost acordate. Prevederile nu sunt aplicabile angajaţilor care beneficiază de vouchere de vacanță, în conformitate cu legislaţia în vigoare;”

Valoarea tichetelor de masă va fi redusă de foarte multe companii. Astfel, aceste măsuri sunt resimțite aproape peste tot.

Jumătate din numărul de companii (57%) spun că vor reduce sau nu vor mai creşte valoarea nominală a tichetelor de masă oferite angajaţilor în contextul introducerii unei taxări suplimentare cu 10% pentru CASS (Contribuția de Asigurări Sociale de Sănătate). Tot în acest context, 70% dintre firmele care nu acordă acum tichete spun că cel mai probabil nu vor face acest lucru nici în viitor.

O nouă decizie a Guvernului din luna iulie subliniază faptul că companiile pot creşte valoarea tichetelor de masă la 40 de lei de la 1 ianuarie 2024. Un studiu mai arată că aproape o treime dintre companiile care oferă angajațiilor acest tip de tichete nu vor mai lua în calcul pentru următoarea perioadă creşteri salariale ale angajaţilor, în cazul în care taxa de 10% este introdusă.

Managing Partner Cult Research, Alexandru Zodieru, subliniază faptul că noile măsuri ce vor fi aplicate de Guvern for avea un impact masiv pentru sectorul de business: „Noile măsuri fiscale propuse de Guvern au impact pentru întreg sectorul de business, aşa cum este decizia de taxare a tichetelor de masă cu CASS 10%. Companiile angajatoare care oferă acest tip de beneficiu extra-salarial resimt direct aceste măsuri, tocmai de aceea ne-am dorit să vedem care este perspectiva lor asupra acestui subiect. Rezultatele ne arată că cele mai afectate ar putea fi companiile mici şi mijlocii; mai bine de un sfert dintre angajaţii acestor firme riscă sistarea tichetelor de masă”.

Dintre companiile care participă la studiu, un procent de 57% vor să reducă sau nu vor mai creşte valoarea nominală a tichetelor de masă oferite angajaţilor, chiar dacă începând cu 1 august tichetele au crescut la valoarea de 35 de lei.

Așadar, o treime dintre angajatori vor să păstreze aceeaşi valoare nominală a tichetelor. În același timp, 23% iau în calcul chiar şi scăderea valoriilor nominale ale tichetelor pe care le vor acorda angajaţilor.

De asemenea, sondajul mai indică faptul că 50% dintre companii ar urma să decidă o creștere a preţului final al produselor sau al serviciilor pe care le oferă. Astfel, în contextul taxării suplimentare cu CASS 10% vor fi pentru tichetele de masă.

În acest context, 23% dintre companiile cu o cifră de afaceri mai mică de 500.000 de euro pe an nu vor mai acorda aceste tichete de masă angajaţilor.

Când se ajunge la companiile care în prezent nu acordă acest beneficiu extra-salarial, 7 din 10 sunt de părere că în contextul posibilelor măsuri de taxare suplimentară a tichetelor de masă cu CASS 10%, este foarte puţin probabil ca pe viitor să ofere angajaţilor tichete de masă.

Studiul care are ca scop analizarea impactului aplicării măsuriilor de taxare suplimentară cu CASS 10% a tichetelor de masă a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 405 companii din România, iar marja de eroare este de +4.9%.

Tichete de masă în funcție de salariu din 2024. Încă o lovitură pentru bugetari după condiționarea acordării de vouchere de vacanță
Marcel Ciolacu anunță majorarea tichetelor de masă, dar şi impozitarea lor în paralel: ”De la 1 ianuarie 2024!”

”La orice venit se plătește CASS. Nimeni nu va pierde, știți foarte bine că s-au mărit de la 30 la 35 de lei și urmează de la 1 ianuarie să crească la 40 de lei”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Acesta a confirmat faptul că salariații cu venituri mai mari de 8.000 de lei nu vor mai beneficia de această măsură. ”Cu adevărat, nu se vor mai da în sistemul bugetar tichete de masă pentru cei care au venituri de peste 8.000 de lei net”.

Există însă și câteva probleme în ceea ce privește tichetele de masă care trebuie rezolvate cât mai repede, potrivit premierului.

DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Spynews
Gogoșele minciunele ca la bunica acasă! Rețeta care îți va aduce aminte de copilărie! Se fac rapid și sunt delicioase
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Planta care te scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie. Ajută la creșterea calității aerului din încăpere și are un aspect plăcut
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Verdictul venit chiar acum: Va fi măcel!
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
Justin și Hailey Bieber s-au despărțit?! Ce indiciu anunță o posibilă separare la Hollywood | FOTO
Spynews
Cine e tânăra în vârstă de 34 de ani găsită moartă în casă, în Târgu Jiu. Trupul Andei a fost mâncat de câinii pe care îi avea / FOTO
Evz.ro
Revoluție în lumea telefoanelor. Dispar cartelele
Ego.ro
Imagini neașteptate cu Melania Trump! Mulți s-au întrebat dacă ea e în aceste poze
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Ce conțin pachetele cu alimente, în 2025. O nouă categorie de români poate beneficia de acest ajutor de la stat
Cancan.ro
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Verdict crunt pentru Călin Georgescu: Este o variantă de neacceptat!
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Kaja Kallas avertizează că UE trebuie să-și intensifice cheltuielile pentru apărare
MediaFlux
SE ANULEAZĂ ALEGERILE PREZIDENȚIALE? MAI a transmis DECIZIA FINALĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Posibil spionaj de înalt nivel: Serviciile de informații maghiare, investigate la Strasbourg!