Scandal, bugetarii pierd sume importante la salariu. Se taie sporurile de condiţii periculoase chiar dacă a fost câltigat în instanţă

Ministerul Educației încalcă hotărârile judecătorești de acordare a sporurilor pentru condiții periculoase și nu actualizează aplicația Edusal, atrag atenția sindicatele din Argeș.
Filip Stan
20 ian. 2025, 22:48
Scandal, bugetarii pierd sume importante la salariu. Se taie sporurile de condiţii periculoase chiar dacă a fost câltigat în instanţă

Sporurile profesorilor au fost şetrse cu buretele! Ordonanţa-trenuleţ stipulează menţinerea în anul 2025 a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna noiembrie 2024.

Sindicatele din educație acuză Ministerul Educației și Cercetării (MEC) de încălcarea hotărârilor judecătorești privind plata sporurilor pentru condiții periculoase, semnalând totodată lipsa actualizărilor în aplicația Edusal, necesară pentru implementarea acestor plăți, potrivit unei adrese obținute de Edupedu.ro, trimisă recent către ministrul Daniel David.

Sporurile nu sunt în aplicaţia Edusal

Conform unui document al SIPA Muntenia, reprezentanții profesorilor și angajaților din școli arată că unitățile școlare din județul Argeș sunt prejudiciate de neaplicarea hotărârilor judecătorești definitive, prin care s-a dispus acordarea sporului pentru condiții periculoase de muncă. În adresa trimisă pe 17 ianuarie Ministerului Educației, sindicatele subliniază că „lipsa implementării plăților prevăzute de hotărârile judecătorești definitive aduce prejudicii financiare cadrelor didactice și riscă să afecteze activitatea școlilor”.

LIVE TEXT Donald Trump a depus jurământul în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii: „Epoca de Aur a Americii începe acum” / „Voi declara stare de urgență națională la granița cu Mexic” / „Politică oficială a guvernului SUA: există doar genul masculin și genul feminin”

Potrivit documentului, care poate fi consultat mai jos în articol, sindicatul a solicitat în repetate rânduri actualizarea aplicației Edusal, gestionată de Ministerul Educației, pentru a permite plata sporurilor stabilite legal. În răspunsul adresat inspectoratului școlar județean, Ministerul a invocat „necesitatea unui termen suplimentar pentru implementarea modificărilor tehnice în sistem”, fără a oferi un calendar concret.

Ministrul Educației, despre salariile profesorilor: Înțeleg frustrările, cred că sunt justificate, dar, pentru a putea obține ceva rațional, trebuie să avem o atitudine strategică

„Inacțiunea autorităților centrale determină întârzieri nejustificate în aplicarea unor decizii judecătorești care sunt definitive și executorii, ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă a statului de drept și a drepturilor salariaților”, se arată în adresă. De asemenea, sindicatul a atras atenția asupra faptului că majoritatea unităților școlare afectate sunt implicate în proiecte finanțate de Uniunea Europeană, iar nerespectarea hotărârilor ar putea pune în pericol accesul la fonduri europene.

Sindicatul solicită Ministerului Educației să ia măsuri urgente pentru a pune în aplicare dispozițiile legale, subliniind că aceste întârziere afectează nu doar cadrele didactice, ci și procesul educațional. În document se precizează: „Orice întârziere suplimentară poate duce la acumularea unor sume suplimentare datorate salariaților sub formă de penalități, precum și la blocarea unor activități curente din școli”.

Reprezentanții sindicatului au avertizat și că vor continua demersurile legale în cazul în care situația nu este remediată. Aceștia au cerut Ministerului Educației să prezinte un plan concret și un termen-limită pentru rezolvarea acestei situații: „Ne rezervăm dreptul de a sesiza alte instituții competente în vederea apărării intereselor membrilor noștri și ale unităților de învățământ din județ”.

Context. Inspectoratul Școlar Județean Argeș a solicitat Ministerului Educației în luna august 2024 să deblocheze aplicația de salarizare a personalului din Învățământ, pentru angajații unde există sentințe judecătorești, conform unui document consultat de Edupedu.ro. De menționat este că, potrivit unui document al Ministerului Educației, ISJ Argeș nu a trimis până la data de 6 august 2024 măsurile necesare pentru plata sporului de condiții vătămătoare, deși instituția ceruse acest lucru prin adresa nr. 9165/10.04.2024.

Sindicate: Profesorii pot obține micșorarea normei didactice cu două ore, fără să le fie scăzut salariul

În privința sporului de condiții vătămătoare, aplicația de salarizare a personalului din Învățământ va fi deblocată doar pentru salariații unde există sentințe, potrivit unui ordin de ministru. Este vorba de ordinul ministrului educației nr. 4517 din 30.05.2024, pentru punerea în executare a Deciziei civile nr. 81/A/2024 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în dosarul nr. 3.694/221/2022.
În luna martie, Edupedu.ro a scris că Ministerul Educației trebuie să deblocheze/actualizeze aplicația de salarizare a personalului din Învățământ, pentru calcularea şi plata lunară a sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, după cum decis joi, 14 martie, Tribunalul Hunedoara. Decizia este definitivă.
Inspectoratul Școlar Județean Argeș solicita în august anul trecut Ministerului Educației să deblocheze în aplicația de salarizare a personalului din Învățământ (EduSal) câmpul ce va permite acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, potrivit sentințelor civile.

Citește și Pensii 2025. Cine sunt seniorii care primesc bani în plus în 2025, chiar dacă s-au îngheţat pensiile. Ministrul Muncii, intervenţie la Casa de Pensii pentru „mica recalculare”

”Ordonanța trenuleț” îngheață sporurile şi salariile profesorilor și personalului auxiliar din educație pe 2025. Tichetele educaționale ar putea fi tăiate, la fel și primele didactice

 

Astfel, salariile profesorilor și ale personalului din educație rămân înghețate în 2025, în ciuda promisiunilor făcute în urma grevei din mai-iunie 2023 privind majorări salariale pe baza unei noi legi a salarizării, încă amânată. De asemenea, concursul de Titularizare, esențial pentru angajarea profesorilor, este blocat, la fel ca toate concursurile din sistemul de stat, cu excepția celor aprobate prin memorandumuri specifice.

Totodată, mai multe măsuri de sprijin financiar pentru profesori și elevi sunt fie suspendate, fie condiționate de fonduri externe, potrivit documentului studiat de Edupedu.

Prevederile ”ordonanței trenuleț” referitoare la Educație:

– Profesorii și angajații din școli și inspectorate nu mai beneficiază de decontarea navetei pe întreg anul 2025.

– Bursele sunt înghețate, atât pentru elevi, cât și pentru studenți, la valorile din noiembrie 2024.

– Indexarea anuală a alocațiilor cu inflația, obligatorie prin lege, este blocată.

– Salariile sunt înghețate la nivelul lunii noiembrie 2024.

– Concursul național de Titularizare și angajările din Învățământ sunt blocate, cu excepția posturilor unice.

– Primele de carieră didactică și profesională vor fi acordate doar dacă se obține finanțare integrală din surse externe nerambursabile.

– Tichetele sociale pentru sprijin educațional, în valoare de 500 de lei, sunt suspendate.

– Reducerile pentru transportul studenților vor fi acordate doar pe rutele domiciliu-facultate.

– Alocarea a 6% din PIB pentru Educație, prevăzută de lege, nu se aplică nici în 2025.

Citește și: De la 1 ianuarie, studenții își pot cumpăra bilete de tren reduse doar între localitatea de domiciliu și cea unde urmează cursurile

– Programul „Masă caldă” este limitat la un buget de 1,1 miliarde lei.

– Reorganizarea inspectoratelor școlare și ARACIP este amânată.

– Înființarea Centrului Național pentru Formare și Dezvoltarea în Cariera Didactică și a Centrului Național pentru Educație Incluzivă este suspendată.

– Profesorii coordonatori de proiecte nu pot fi remunerați sau compensați cu reducerea normei didactice.

– Creșterea costului standard pentru unitățile defavorizate este amânată până în septembrie 2026.

– Acordarea voucherelor pentru elevii cu CES și limitarea numărului de elevi pe clasă sunt amânate până în septembrie 2026.

– Reducerea normei de predare pentru profesorii cu peste 15 ani vechime și gradul didactic I este suspendată.

– Acordarea premiului pentru activitate suplimentară de 2% din fondul de salarii este amânată.

Ordonanța 156/2024 este criticată de sindicatele din Educație, care consideră că măsurile pun în pericol funcționarea optimă a sistemului de învățământ și drepturile personalului didactic.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Cristina Pucean se confruntă cu probleme de sănătate! Dansatoarea are nevoie de perfuzii | FOTO
Bzi.ro
Gabriela Cristea a plecat de la Antena Stars pentru că este însărcinată? Care este detaliul care a dat de gândit
Fanatik.ro
Ce se întâmplă în Dosarul Caracal. Este o răsturnare dramatică. Solicitare imediată a mamei Luizei Melencu
Capital.ro
Se schimbă toți banii. Bancnotele vor fi transformate în Euro. Decizia se aplică din 1 ianuarie 2026
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
Cât de mult a afectat războiul din Ucraina economia României: Impactul este aproximativ dublu faţă de cel estimat pentru celelalte state
wowbiz.ro
Gabriela Cristea, ÎNSĂRCINATĂ din nou la 50 de ani?! Acesta este, de fapt, motivul pentru care a demisionat?
Spynews
Vulpița a ajuns cu băiețelul ei la spital. Cum a fost văzută Veronica Stegaru / FOTO
Spynews
Șase persoane au murit și șapte au fost rănite, după un incendiu devastator la un azil de bătrâni. Cum s-a produs tragedia
Evz.ro
Contractul încheiat la distanță și obligațiile furnizorilor de telefonie. Ghid complet pentru utilizatori
Ego.ro
Imagini neașteptate cu Melania Trump! Mulți s-au întrebat dacă ea e în aceste poze
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Moarte misterioasă în Chinteni, Cluj! Autoritățile au demarat o amplă anchetă după ce un bărbat a fost găsit cu mai multe organe lipsă, într-un lac
Cancan.ro
Marian, un tânăr de 20 de ani din Năvodari, a fost dat dispărut pe 17 ianuarie 2025. Ireal unde a fost găsit acum
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu câștigă alegerile! Anunțul care a îngrozit România. Au venit datele acum
StirileBZI
Călin Georgescu intră în turul doi! Cu cine va lupta la alegerile prezidențiale din 2025
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
"Persoana care a răpit-o...." Mama Luizei Melencu aruncă bomba
substantial.ro
UE pregătită să-și apere interesele economice în fața amenințărilor comerciale ale lui Trump
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE. Ce procent are CĂLIN GEORGESCU în cel mai recent sondaj. E ȘOC!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzații de corupție la conducerea Hidro Prahova – Cum se scufundă o companie cu pierderi de milioane și salarii de lux