Scandalul a izbucnit după miezul nopţii într-un restaurant. Manelele şi alcoolul i-au incitat pe indivizi, care s-au luat la harţă. Disputa a continuat apoi pe scările cârciumii, unde agresorii au început să-şi lovească victimele.
Unul dintre ei s-a ales cu arcada spartă, iar cel de-al doilea tânăr a fost înjunghiat în picior şi şi-a pierdut cunoştiinţa.
„O persoană a suferit un traumatism cranian cu plagă, iar cealată plagă înjunghiată este la nivelul coapsei superiore. A pierdut o cantitate mare de sânge, a fost nevoie de intervenţia noastră promptă pentru refacerea volumului sanguin”, a declarat Eleodor Mihuţ, medic la ambulanţa din Mehedinţi.
Agresorii au fugit, dar la scurt timp unul dintre ei a fost identificat şi adus la sediul poliţiei pentru audieri. Poliţia a demarat o anchetă în acest caz, urmând să-i identifice şi pe ceilalţi protagonişti ai scandalului.