Scandal după derby-ul CFR Cluj – Craiova: „A dezavantajat ambele echipe”

Preşedintele CSU Craiova, Marcel Popescu, a declarat duminică seară, după jocul pierdut de olteni în faţa formaţiei CFR Cluj, scor 1-2, că arbitrul Adrian Comănescu a fost depăşit de meci şi a dezavantajat ambele echipe. Popescu este de părere că partida ar fi trebuit să fie arbitrată de Istvan Kovacs sau Ovidiu Haţegan.
Alina Costache
10 sept. 2017, 20:32
Scandal după derby-ul CFR Cluj - Craiova:

„Meciul trebuia să fie un spectacol, dar din păcate s-au întâmplat alte chestii. Faptele sunt consumate, nu contează că e prima înfrângere. Adrian Comănescu a fost depăşit de meci şi de-o parte şi de alta. A dezavantajat ambele echipe. S-a ajuns la o fază destul de stranie, în care nu se impunea penalti. Nu se impunea ulterior nici cartonaşul roşu. Aşa s-a stricat echilibrul. În cazul lui Tiago nu se impunea nici penalti, nici eliminare”, a spus Popescu la Digi Sport.

Dan Petrescu: Penaltiul a fost foarte clar, mă duc până în pânzele albe. A fost ca lumina zilei

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, duminică, după meciul cu CSU Craiova, scor 2-1, că penaltiul de care a beneficiat formaţia sa a fost unul clar, iar eliminarea lui Tiago Ferreira a fost corectă.

„A fost un meci foarte foarte greu. Am abordat puţin mai defensiv, să jucăm pe contraatac pentru că nu ne permiteam să lăsăm spaţii celor trei jucători de atac pe care îi compar cu cei de la Napoli, păstrând proporţiile. Prima repriză până la bara lui Băluţă am avut noi cinci ocazii şi ei niciuna. Am controlat jocul din punct de vedere tactic. Am văzut faza penaltiului, ăla este penalti şi cartonaş roşu indiferent ce aţi spune. După ce am dat golul nu prea am mai jucat bine. Pe final clar nu a fost penalti şi am riscat chiar să pierdem două puncte importante. Echipa mai bună a câştigat, echipa care a avut mai multe ocazii a câştigat. În repriza a doua noi nu am mai jucat aşa bine şi aici m-a deranjat puţin echipa. Foarte multe echipe ajutate până acum şi nu spune nimeni. Penaltiul a fost foarte clar, mă duc până în pânzele albe. A fost ca lumina zilei”, a spus Dan Petrescu la Digi Sport.

El a precizat că a fost trimis în tribună de Adrian Comănescu deoarece a ieşit din spaţiul tehnic în mod repetat.

Referitor la speculaţiile cu privire la o eventuală venire a sa la echipa naţională, Dan Petrescu a spus că nu a fost contactat de nimeni de la federaţie. „Pe mine nu m-a sunat nimeni, nu m-a contactat nimeni. Dacă mă va suna veţi şti sigur răspunsul meu, în niciun caz nu voi lua nicio decizie fără acordul clubului CFR”.

Formaţia CFR Cluj a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa CSU Craiova, într-un meci din etapa a noua a Ligii I, în care arbitrul Adrian Comănescu a acordat două penaltiuri, unul pentru gazde şi unul pentru oaspeţi, şi l-a eliminat pe Tiago Ferreira de la gruparea olteană.

Golurile au fost marcate de Culio ’40 (penalti) şi Balde ’64 pentru CFR Cluj şi Gustavo ’81 (penalti) pentru CSU Craiova.

În minutul 37, de la CSU Craiova a fost eliminat Tiago Ferreira, el primind cartonaşul roşu direct după o discuţie între centralul Adrian Comănescu şi arbitrul asistent Vasile Marinescu. Iniţial, Tiago primise un cartonaş galben.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Diana Șucu, dezvăluiri de senzație, după 20 de ani de tăcere: “Pe Dan l-a costat 45 milioane de euro divorțul de fosta soție”
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit! Anunțul care distruge România: Avem binecuvântarea Rusiei
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Se elimină un impozit important. Toți românii au de câștigat
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Cutremur joi seara, în România! Unde s-a zguduit pământul destul de rău
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
De ce miros urat batranii?
MediaFlux
Răsturnare de situație la prezidențiale. Cifrele arată cine intră în turul doi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul Geția: distopia moșilor viguroși și a Babelor de Fier