Meciul Unirea Dej – „U” Cluj s-a jucat, duminică, în Sala Sporturilor din Dej. Încă din primele minute, fanii locali au afişat două bannere, „Ținutul secuiesc nu există” și „Interzicerea imnului de stat = trădare națională”. Tot atunci, în debutul partidei, cei aproximativ 20 de suporteri au intonat Imnul Național al României, în aplauzele spectatorilor prezenți în Sala Sporturilor din Dej.
Fanii dejeni au protestat, astfel, la adresa ministrului Tineretului și Sportului, Elisabeta Lipă, care a solicitat federaţiilor respectarea legislaţiei care interzice intonarea Imnului Naţional înaintea competiţiilor sportive interne.
Scandalul a izbucnit după ce la meciul de baschet feminin Sf. Gheorghe – „U” Cluj, după imnul României, fanii gazdelor au cântat imnul Ţinutului Secuiesc, moment în care jucătoarele ”șepcilor roșii” şi-au continuat încălzirea, fiind huiduite de suporterii echipei gazdă.
Bannerul „Ținutul secuiesc nu există” s-a aflat pe gardul peluzei din Dej doar câteva minute pentru că un polițist local s-a deplasat la galerie și le-a cerut tinerilor să dea jos bannerul.Chiar și așa, la sfârșitul meciului, suporterii Unirii au reafișat mesajul.