O televiziune a lansat un serial pentru copii în care eroul este bărbatul cu cel mai lung penis din lume. Organul genital al personajului principal poate realiza operațiuni de salvare, poate desena, ridica un steag sau poate fura înghețată de la copii, scrie The Guardian.
Serialul a provocat un scandal imens în Danemarca despre ce ar trebui și nu ar trebui să conțină programele televizate pentru copii.
Încă de la premiera de sâmbătă, criticii serialului au condamnat ideea unui bărbat care nu-și poate controla penisul. „Acesta este mesajul pe care vrem să-l trimitem copiilor în mijlocul unui val gigant al mișcării #MeToo?”, a scris autoarea daneză Anne Lise Marstrand-Jørgensen.
Cristian Groes, profesor asociat și cercetător la Universitatea Roskilde, crede că sărbătorirea organelor genitale masculine de către serial nu poate decât să îndepărteze egalitatea între sexe. „Perpetuează ideea unei societăți patriarhale. Este menit să fie amuzant – așa că este perceput ca inofensiv. Dar nu este. Și asta îi învățăm pe copiii noștri”.
Psihologul Erla Heinesen Højsted, care lucrează cu familii și copii, este de părere că adversarii serialului exagerează. „John Dillermand le vorbește copiilor și le împărtășește modul de gândire – iar copiii cred că organele genitale sunt amuzante”, a spus ea.
„Serialul prezintă un bărbat care este impulsiv și nu deține mereu controlul, care face greșeli – asemenea copiilor, dar, cel mai important, mereu îndreaptă situația. Își asumă responsabilitatea pentru acțiunile sale”, a spus Højsted.
Televiziunea publică DR a mai forțat limitele în trecut, în special când a fost vorba de copii, găzduind personaje care foloseau limbaj vulgar, fumau pipă sau se îmbrăcau cu haine ale sexului opus.