SCANDAL în centrul Capitalei: Un culturist celebru a lovit o tânără, apoi a ameninţat poliţiştii cu pistolul

Scene desprinse din filme, în Capitală. Puiu Mudava, un cunoscut culturist, a bătut o tânără într-un restaurant, după care a încercat să fugă de poliţie. Mai mult decât atât, el a încercat să intre cu maşina în poliţişti şi chiar i-a ameninţat pe aceştia cu pistolul.
Romania TV
10 mart. 2014, 16:07
SCANDAL în centrul Capitalei: Un culturist celebru a lovit o tânără, apoi a ameninţat poliţiştii cu pistolul

Scandalul a izbucnit într-un club de manele din centrul Capitalei, acolo unde culturistul Puiu Mudava a lovit violent o tânără, apoi a sechestrat-o în maşina sa şi nu i-a dat drumul decât după ce poliţiştii au intervenit la faţa locului, potrivit România TV.

Conflictul nu s-a oprit aici. Scandalagiul a intrat cu autoturismul personal în maşina poliţiei, a văzut că nu poate scăpa de agenţi, s-a dat jos din maşină şi i-a ameninţat pe oamenii legii cu un pistol cu bile. În cele din urmă, culturistul a fost imobilizat şi dus la secţia de poliţie. Agenţii de poliţie au găsit în maşina acestuia un cuţit, un pistol, un topor şi două ciocane de cauciuc.

Culturistul Puiu Mudava a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.