Ministrul de Externe al Austriei, Karin Kneissl, s-a căsătorit sâmbătă, în Südsteiermark, cu omul de afaceri Wolfgang Meilinger, şi evenimentul poate ar fi trecut neobservat dacă printre cei 100 de invitați la nuntă, nu s-ar fi aflat şi președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Karin Kneissl a fost aspru criticată de opoziţie pentru invitaţia ţarului la acest eveniment.
Presa austriacă relata, încă de dimineață, despre sporitele măsuri de securitate din regiunea Südsteirische Weinstrasse și la aeroportul din Graz, în vederea primirii importantului musafir. Pe tot parcursul zilei, sute de polițiști din zonă sunt în alertă. În Garnlitz, unde are loc evenimentul, accesul este restricționat, scrie Kurier.
Cu puțin înainte de ora 12.00, perechea de miri și-a făcut apariția, însoțită de o parte din invitați. Între aceștia s-a numărat și vicecancelarul Austriei, Heinz-Christian Strache (FPÖ), în pantaloni de piele.
Apariţia lui Putin a pus toate forţele pe jar. Ţarul nu a venit cu mâna goală, ci cu un batalion de cazaci drept cadou pentru mireasă.
Preşedintele rus nu va avea foarte mult timp de petrecut, deoarece pe seară, va fi deja în Germania, în compania cancelarului Angela Merkel.