Scandal în FOTBAL: Acţionarii FC Petrolul, duşi la sediul DIICOT Ploieşti pentru audieri

Acţionarii clubului FC Petrolul Ploieşti au fost conduşi, marţi, la sediul DIICOT Ploieşti pentru audieri, în urma unor percheziţii efectuate de procurori într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15,4 milioane de euro.
Romania TV
25 nov. 2014, 11:00
Scandal în FOTBAL: Acţionarii FC Petrolul, duşi la sediul DIICOT Ploieşti pentru audieri

Şeful DIICOT Ploieşti, Ionuţ Botnaru, a declarat că cei trei acţionari ai FC Petrolul Ploieşti, respectiv fraţii Daniel şi Nicolae Capră şi Marius Bucuroiu, au fost aduşi la sediul instituţiei pentru audieri, după ce procurorii au făcut percheziţii la domiciliile acestora şi la club, ridicând mai multe documente, potrivit Agerpres.

Conform site-ului oficial al clubului, Daniel Capră este preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului, iar Marius Bucuroiu este directorul general.

Consiliul Local Ploieşti a aprobat, în luna februarie a anului 2012, o hotărâre prin care Daniel Capră, Alexandru Daniel Capră şi SC JIF SRL au preluat acţiunile SC FC Petrolul SA, deţinute până la acel moment de Liviu Luca, Florin Bercea, Eduard Alexandru şi Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente (FSLI) Petrom.

Citeşte şi Percheziţii la Petrolul Ploieşti într-un caz de evaziune fiscală. Prejudiciul de peste 15 milioane de euro

Procurorii DIICOT Ploieşti au efectuat, marţi, 25 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Constanţa, Prahova, Buzău, Sălaj, Giurgiu, Brăila şi a municipiului Bucureşti, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale organizate, formată din 19 persoane şi specializată în infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul creat fiind de 15,4 milioane de euro.

Ancheta a fost declanşată ca urmare a unei sesizări primite de la Direcţia Generală Antifraudă care, potrivit lui Botnaru, a efectuat o serie de controale la clubul ploieştean.

În cauză există suspiciunea că o parte dintre membrii grupării, în calitate de administratori ai SC Fotbal Club Petrolul SA Ploieşti, au iniţiat în anul 2012 o grupare infracţională organizată la care au aderat şi ceilalţi membri, în vederea creării unor lanţuri infracţionale care să favorizeze firmele administrate de membrii grupului, respectiv în scopul preluării şi finanţării SC Fotbal Club Petrolul SA Ploieşti. Astfel, au fost efectuate operaţiuni nereale prin emiterea de documente şi facturi fictive, în scopul deducerii TVA şi diminuării bazei de impozitare (impozit pe profit).

Citeşte şi Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov la persoane bănuite de evaziune şi contrabandă cu tutun

De asemenea, în scopul creării unor relaţii comerciale inexistente între firmele implicate în activitatea infracţională, cu clubul sportiv, au fost facturate diferite servicii şi livrări de mărfuri, sumele astfel obţinute fiind însuşite de către membrii grupării, în scopul preluării şi finanţării clubului, prin creditări succesive.

La sediul DIICOT Ploieşti vor fi aduse în vederea audierii 30 de persoane, urmând a fi dispuse măsuri legale în cauză.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Cele 4 zodii care vor fi în al nouălea cer până pe 30 aprilie. Le așteaptă zile de poveste
Capital.ro
Obligație nouă pentru români în UE. Accepți sau refuzi până pe 27 mai. Vor ști totul despre tine
Playtech.ro
Unde trebuie să fie biroul notarial pentru o succesiune. Se dau bani degeaba la notari
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Greșeala frecventă care îi poate lăsa pietoni pe șoferi. Nici amenda nu e mică
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Modificare pentru mașină. RAR a schimbat legea. Șoferii care prezintă Poliției un certificat în plus
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta