Viaductul, aflat la 40 de kilometri de Palermo, a fost finalizat cu trei luni înainte de termen şi face parte dintr-un proiect de infrastructură mai complex din Sicilia. În momentul în care s-a prăbuşit, podul era închis, după ce compania care l-a construit a detectat nişte nereguli.
Înfuriat, premierul italian Matteo Renzi a spus că vinovaţii vor plăti integral pentru construcţia care în acte valorează 13 milioane de euro. De fapt, scrie presa locală, pentru construcţia lui s-ar fi cheltuit doar jumătate din bani.