SCANDAL la audierea noilor membri CNA. Subiectul a fost scos de pe agenda plenului reunit

Reprezentanţii PDL din comisiile reunite de cultură ale Parlamentului au părăsit, marţi, sala, la audierea persoanelor propuse pentru CNA, după ce s-au certat cu parlamentarii puterii.  În absenţa celor de la PDL, Comisiile de Cultură au votat cu uşile închise membrii care ar urma să facă parte din Consiliu. Democrat-liberalii iau însă în calcul să conteste la CCR modul în care s-au făcut noile propuneri la CNA.
Romania TV
23 oct. 2012, 09:41
SCANDAL la audierea noilor membri CNA. Subiectul a fost scos de pe agenda plenului reunit

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, în debutul şedinţei plenului reunit al Parlamentului, că numirea unor membri şi a preşedintelui CNA a fost scoasă de pe ordinea de zi, urmând a se discuta şi vota într-o şedinţă viitoare.

Zgonea a spus că pe ordinea de zi rămân celelalte două puncte, privind preşedintelui CSA şi a membrilor Comitetului de Reglementare al ANRE.

Parlamentarii votează, secret cu buletine, candidaţii propuşi pentru Comitetul de reglementare al ANRE şi, respectiv, pe candidatul pentru funcţia de preşedinte al CSA, Daniel Tudor. Pentru ANRE sunt propuşi Nicolae Havrileţ – pentru funcţia de preşedinte, pentru un mandat de 5 ani, Emil Calotă şi Claudiu Dumbrăveanu – pentru funcţiile de vicepreşedinte, pentru mandate de 5 ani. Candidaţii pentru posturile de membri ai ANRE sunt: Theodor Bobiş şi Carmen Filipescu, ambii pentru mandate de doi ani şi jumătate, Gherghe Barbu şi Nagy Bege Zoltan – pentru mandate de 5 ani.

Pentru funcţia de preşedinte CSA este propus Daniel Tudor, pentru un mandat de 5 ani.

Comisiile reunite de Cultură din Camera Deputaţilor şi Senat au analizat şi audiat marţi dimineaţă persoanele propuse pentru a face parte din Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), în condiţiile în care mandatele a şase membri titulari ai Consiliului expiră în luna decembrie.

Comisiile i-au validat ca membri titulari în CNA pe Răsvan Popescu, Maria Gubernat, Viorel Buda, Lorand Turos, Florin Gabrea, Laura Georgescu, în absenţa PDL, care menţiona că analizează dacă are temei legal să conteste un eventual vot al plenului la Curtea Constituţională.

Însă pentru cele 6 locuri de membru titular care se vor elibera în CNA au fost propuse 8 persoane, respectiv: Maria Monica Gubernat şi Răsvan Popescu – membrii titulari (Gheorghe Bălăşoiu – membru supleant) din partea grupului parlamentar PSD, Ioan Onisei – membru titular (Marius Iuraşcu – supleant) din partea PDL, Viorel Vasile Buda – titular (Nicoleta Nicolae – supleant) din partea PNL, Lorand Turos – titular (Orsolya Eva Borsos – supleant) din partea UDMR, Crăciun Avram – membru titular (Grupul Parlamentar Progresist), Florin Gabrea – titular (Mircea Valeriu Deacă – supleant) din partea Preşedinţiei şi Laura Corina Georgescu – titular (Alexandru Ion Giboi – supleant) din partea Guvernului.

Încă din timpul şedinţei Comisiilor pentru Cultură, senatorul PDL Radu F Alexandru a cerut o pauză de consultări, întrucât, potrivit acestuia, lista de propuneri conţinea nume care nu fuseseră negociate în Birourile permanente parlamentare. Propunerea lui Radu F Alexandru a fost însă respinsă, în urma votului membrilor Comisiilor de Cultură din Cameră şi Senat.

Ulterior, Comisiile de Cultură au votat cu uşile închise, în absenţa parlamentarilor PDL, membrii care ar urma să facă parte din CNA. La finalul şedinţei, niciunul dintre membrii Comisiilor nu au dezvăluit rezultatul votului, precizând însă că plenul Parlamentului este cel care va decide care sunt cei 6 membri titulari ce vor face parte din CNA.

Totuşi, surse au declarat pentru MEDIAFAX că, în urma votului parlamentarilor din Comisiile de Cultură, au fost respinşi Ioan Onisei, propus de PDL ca membru titular în CNA, şi Crăciun Avram – propus de Grupul Parlamentar Progresist.

În timp ce se vota cu uşile închise, senatorul PDL Radu F Alexandru a declarat, pentru presă, că în şedinţa reunită a grupurilor permanente ale Camerei şi ale Senatului s-a hotărât, legat de configuraţia CNA, ca fiecare grup parlamentar să aibă o candidatură, alături de reprezentantul preşedintelui României şi de cel al Guvernului României.

„Asta însemna 6 candidaţi pe 6 locuri. Azi-dimineaţă, când am intrat în sala de şedinţe, la fel de surprins ca şi preşedintele Comisiei de Cultură a Senatului, domnul senator Sergiu Nicolaescu, ne-am trezit cu o listă înaintată în ultima clipă, în care decizia comună a Birourilor reunite ale celor două Camere a fost încălcată şi PSD a înaintat două propuneri, respectiv pe doamna Maria Monica Gubernat şi pe domnul Răsvan Popescu„, a spus Radu F Alexandru.

El a susţinut că la fel de surprins ar fi fost şi Răsvan Popescu, actualul preşedinte al CNA, care ştia că va fi propus de PNL şi nicidecum de PSD, pentru un nou mandat de membru titular în CNA. „Asta neînsemnând că domnul Răsvan Popescu refuză să fie nominalizat de PSD. Faţă de această situaţie am cerut, cum mi s-a părut firesc, o pauză de consultări, pentru a se lua legătura cu liderii partidelor care au participat la Birourile permanente şi a se respecta această decizie. Colegii din USL, din UDMR şi din Grupul Parlamentar Progresist au refuzat această pauză de consultări, motiv pentru care reprezentanţii PDL nu participă la vot şi vom vedea dacă avem temei, dacă avem susţinere legală, pentru a contesta decizia care urmează cu siguranţă să fie luată în plen la Curtea Constituţională”, a mai spus Radu F Alexandru.

Senatorul PDL a spus că, într-un fel, se repetă „absolut la indigo” situaţia care a fost în cazul Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române. „Atunci, reprezentanţii PDL au fost eliminaţi în totalitate, acum se încearcă o totală dezechilibrare a componenţei CNA, o instituţie de la care se aşteaptă atât de mult şi care este, în fapt, practic paralizată de partizanatul politic al unor oameni care sunt acolo ca să reprezinte intereselor celor care i-au trimis şi nu să apere corecta funcţionare a media în spaţiul public„, a spus Radu F Alexandru.

El s-a referit la faptul că fostul Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune a fost desfiinţat, după ce Curtea Constituţională a admis, pe 26 septembrie, sesizarea PDL în cazul hotărârii Parlamentului din 26 iunie de numire a noii conduceri a TVR, în care nu a fost desemnat niciun membru propus de PDL.

De cealaltă parte, senatorul PSD Georgică Severin a spus, după votul din Comisiile de Cultură, că parlamentarii PDL încearcă să creeze „confuzie”, făcând referire la cazul Consiliului de Administraţie al TVR.

„Numărul de propuneri (pentru membrii titulari în CNA, n.r.) poate fi mai mare, nu este o problemă. Plenul este cel care decide. Comisiile de Cultură au dat un vot consultativ, ţinând cont de anumite lucruri. Se încearcă să se inducă o confuzie, respectiv să se ia situaţia de CA al TVR şi să se aducă aici (în cazul CNA, n.r.). Dacă Legea de funcţionare a TVR era foarte clară şi spune că nominalizările se fac de către Cameră în funcţie de algoritmul politic, în legea CNA se spune foarte clar că (membrii CNA, n.r.) se nominalizează de către Senat şi de către Camera Deputaţilor. Nu există un algoritm politic”, a explicat Georgică Severin.

Legat de eventualele voturi din Comisiile de Cultură şi din plenul Parlamentului, Georgică Severin a reamintit că „nu e foarte multă vreme de când, deşi la nivelul Birourilor permanente se picase de acord că se va prelungi mandatul domnului Grigore Zanc (de membru al CNA, n.r.), în plen, domnia sa a fost înlocuit cu domnul Jucan (Valentin-Alexandru Jucan, propus de PDL, n.r.)”. „Nu o să pun întrebarea acum cine este domnul Jucan faţă de domnul Zanc, dar PDL aşa a procedat”, a spus Severin.

Senatorul PSD a spus că, în prezent, parlamentarii încearcă să readucă „echilibrul care a fost la nivelul CNA”. „Dacă ne gândim şi acum câţi din CNA sunt nominalizaţi de PDL… Se vine la un echilibru normal”, a explicat Georgică Severin.

DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Animalul pe care românii îl cresc cu drag, dar care ajunge pe mesele străinilor. Zeci de mii tone au mers la export anul trecut
Capital.ro
Călin Georgescu e demolat. Verdictul la care nu se gândea niciodată: Praf ne-am făcut
Playtech.ro
Laura Vicol, gest disperat înainte de a fi arestată. Ce a făcut de faţă cu toată lumea, nu se mai...
DailyBusiness
Angajări pe bandă rulantă la McDonald’s. Iată ce salariu se oferă și care sunt beneficiile
Adevarul
Misterul bombelor atomice pierdute prin oceane. O singură astfel de armă are un randament de 3.8 megatone
wowbiz.ro
Monalisa Liuba, afacerista de 35 de ani care a murit într-un salon din Chișinău, condusă pe ultimul drum! O cunoscută interpretă de muzică populară a dat detalii despre înmormântarea tinerei. Nici acum nu-i vine să creadă ce s-a întâmplat: „N-ai cum...”
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
Marina Almășan, carte despre Georgică Cornu. Cum a luat decizia
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Când intră alocațiile pe card în luna februarie 2025! Copiii își primesc sumele mai devreme
Cancan.ro
Ce avere are Laura Vicol? Suma colosală pe care o deține în bijuterii și ceasuri
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu nu va fi lăsat să candideze! Decizia CCR pe care o așteaptă toată România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Breaking news despre banii românilor!
substantial.ro
Sute de femei violate și arse de vii într-o închisoare din Goma
MediaFlux
PACEA din Ucraina! ZELENSKI a dat VESTEA! Pregătit pentru discuții directe cu PUTIN
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol