Scandal între părinţi şi profesori din cauza temelor pentru acasă

Mai mult de jumătate dintre profesori declară că nu dau teme pentru vacanță. Pe de altă parte, elevii şi părinții îi contrazic și spun că temele sunt adesea prea obositoare, prea multe și consumă o mare parte din timpul liber.
Roxana Gagiu
13 dec. 2017, 19:39
Scandal între părinţi şi profesori din cauza temelor pentru acasă

Ministerul Educației Naționale și Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei au organizat în perioada 7 – 20 noiembrie 2017 o consultare publică, la nivel național, privind rolul temelor pentru acasă. Au participat, completând integral un chestionar on-line, 70.952 de actori din învățământul preuniversitar, dintre care 27.383 părinți (84% – mame), 32.786 de elevi și 10.783 de cadre didactice din toate județele țări. În urma analizei răspunsurilor primite, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei a elaborat un raport care include rezultatele și concluziile acestei consultări publice.

Conform studiului, temele pentru acasă sunt considerate utile și necesare pentru îmbunătățirea învățării de cei mai mulți dintre respondenți. Cu toate acestea, se constată o preponderență a temelor repetitive, monotone și dificile, care întăresc ceea ce s-a predat la clasă. Profesorii se centrează pe explicarea sarcinilor și pe feedback-ul frontal, în timp ce elevii și părinții își doresc teme diferențiate, provocatoare, pe care să le rezolve creativ și eventual în echipă. Mai mult de jumătate dintre profesori declară că nu dau teme pentru vacanță.

Pe de altă parte, 75-80% dintre elevii şi părinții care au completat chestionarele consideră că temele sunt adesea prea obositoare și prea multe și că acestea consumă o mare parte din timpul liber. Un alt efect negativ face referire la faptul că temele pentru acasă conduc la neliniște, îngrijorare sau stres. Această afirmație este susținută cu prioritate de către părinți (70,7%) şi de către elevi (67,8%), în ponderi mai ample la liceu şi la gimnaziu, unde şi complexitatea temelor este mai mare. În același timp, aproape 80% dintre părinți afirmă că elevii au nevoie de sprijin în rezolvarea temelor.

În privința adoptării unui act normativ care să reglementeze rolul temelor pentru acasă și timpul necesar efectuării acestora, opiniile cadrelor didactice sunt polarizate: o parte consideră că temele pentru acasă trebuie să beneficieze de o reglementare juridică pentru o raportare la un cadru comun, evitându-se astfel excesele legate de volumul temelor, gradul de dificultate, timpul necesar efectuării acestora etc. La polul opus se situează opinia potrivit căreia această chestiune trebuie să fie și poate fi gestionată de către profesioniști (cadrele didactice), în funcție de particularitățile fiecărei clase, reglementarea acestei problematici fiind văzută drept o constrângere a libertății de acțiune a profesorilor.

Fetele şi băieții se raportează la teme în mod diferit. La nivel general, ponderea elevilor care susțin efectele pozitive ale temelor este mai mare în rândul fetelor, comparativ cu băieții.

Recomandările respondenților susțin acordarea unei atenții speciale nu doar tehnicilor de învățare independentă, care contribuie la formarea unor deprinderi de rezolvare independentă a unor sarcini, transferabile în efectuarea temelor pentru acasă, ci și tehnicilor de lucru în echipă, care contribuie la exersarea competențelor de comunicare, negociere, management al timpului etc., competențe transferabile în realizarea unor teme de grup.

Alte propuneri vizează nevoia de stabilire a unor teme pentru acasă cu caracter interdisciplinar sau transdisciplinar, alternarea temelor clasice, tradiționale, cu cele cu caracter practic-aplicativ, legate de viața reală (proiecte, machete), diferențierea între teme zilnice și teme cu termen mai lung de realizare (săptămânal, bilunar, lunar, semestrial) pentru formarea/dezvoltarea abilităților și competențelor elevilor legate de managementul timpului, a responsabilității etc. De asemenea, apar recomandări privind utilizarea unor instrumente pentru monitorizarea temelor zilnice și săptămânale la nivelul clasei, care să sprijine cadrele didactice în stabilirea realistă a temelor (ex. caietul/jurnalul/graficul clasei, disponibil/accesibil pentru toți profesorii care predau la clasa respectivă).

Demersul consultativ al MEN și al ISE are ca obiective corectarea unor disfuncționalități semnalate și identificarea unor noi abordări în ceea ce privește rolul temelor în procesul de învățare. Studiul integral și sinteza de cercetare sunt disponibile pe site-ul Institutului de Științe ale Educației: http://www.ise.ro/temele-pentru-acasa-raport-de-consultare-nationala.

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce a putut să găsească o fetiță de 3 ani în pietriș. Părinții au rămas muți de uimire când au văzut comoara descoperită
Capital.ro
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Ce se ascunde în spatele propunerii lui Nicușor Dan de a negocia cu Antonescu și Lasconi o ieșire din cursa pentru Cotroceni
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Zodiacul iubirii pentru aprilie. Plăceri senzuale și ispite noi. Nu toate semnele vor rezista tentațiilor
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Usher, vrăjit de o româncă! Cine e Roberta Maria, bomba sexy care a petrecut pe Arena O2, din Londra, cu artistul internațional
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunțul serii despre Ion Iliescu. Ce se va întâmpla cu fostul președinte al României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Anunț pentru toți românii care plătesc facturi la curent prin PPC (fostă Enel) sau Hidroelectrica. Cât va costa energia electrică de la 1 iulie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București