Marius Şumudică a reclamat şi relaţia pe care Mircea Rednic o are cu fiica lui, Luana Rednic, impresar care aduce jucători la Dinamo.
„Cred că este singurul manager din România la ora actuală, face şi desface şi la transferuri şi peste tot, a găsit şi mediul propice, în momentul de faţă. Împreună cu fata dânsului, cu care lucrează foarte bine în ultimul timp am văzut. Ce să facem, trebuie să ne apucăm să aducem familiile aproape de fotbal, că asta este reţeta succesului. Dacă poţi să le faci pe toate, fă-le pe toate, trei în unu, ca nessul!”, a declarat Marius Şumudică.
Antrenorul lui Al Shabab a reacţionat după ce Mircea Rednic a spus că a avut un buget important de transferuri pentru acest sezon: „Eu n-am nimic cu el, mai sunt ironic câteodată, dar mă deranjează că vorbeşte de mine când nu ştiu dacă ar avea vreun motiv să vorbească de mine. Dacă se uită un pic în spate, i-am dat câte patru, săracul, şi au băut ai mei până la şase dimineaţa, când am luat campionatului cu Astra. Şi i-am bătut şi când am băut până la şase dimineaţa, băuse Morais vreo 18 beri, săracul, şi a dat şi gol. Mai bine ciocul mic, Mircică, vezi-ţi de treaba ta şi nu mai vorbi nici de Luţu 1, Luţu 2, nici de Şumudică, nici de cine mai e!”.
Mircea Rednic a ironizat atunci şi faptul că Marius Şumudică a suferit o cădere de calciu la un meci al echipei sale, în Arabia Saudită: „I s-a făcut rău. Dar şi-a revenit repede, că după zece minute era la telefon!”.