Scandal la admitere la Academia de Poliţie. Rector: Comisia de elaborare a subiectelor, nominalizată de MEN. Reacţia ministrului Pop

Comisia de elaborare a subiectelor de admitere la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” a fost nominalizată de Ministerul Educaţiei Naţionale, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, rectorul instituţiei, comisar-şef Daniel-Costel Torje.
Iulian Tudor
09 aug. 2017, 12:16
Scandal la admitere la Academia de Poliţie. Rector: Comisia de elaborare a subiectelor, nominalizată de MEN. Reacţia ministrului Pop

Precizarea a fost făcută după ce baremul de corectare a două cerinţe de la examenul de admitere la Academia de Poliţie, la materia Istorie, a fost greşit, iar ministrul Educaţiei a spus că instituţia pe care o conduce nu are nicio responsabilitate în acest sens. Mai exact, Liviu Pop a subliniat, legat de faptul că membrii comisiei de elaborare a subiectelor ar fi selectaţi de Ministerul Educaţiei, că: „Eu cred că este o glumă aceasta. Dacă v-a spus cineva, cred că este o glumă”.

Ulterior, într-o conferinţă de presă, rectorul Academiei a spus că membrii comisiei de elaborare a subiectelor nu fac parte din unitatea pe care o conduce, ci sunt nominalizaţi de Ministerul Educaţiei.

„Membrii comisiei de elaborare a subiectelor nu sunt cadre didactice în Academia de Poliţie şi nici angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne. Ei nu fac parte din sistemul de ordine şi siguranţă publică. Sunt cadre didactice din reţeaua naţională de învăţământ. Această comisie de elaborare a subiectelor este formată din profesori de specialitate din reţeaua naţională a instituţiilor de învăţământ preuniversitar, nominalizaţi de Ministerul Educaţiei”” a zis Daniel Torje.

Sursa citată a adăugat că, începând de anul acesta, a fost introdusă o măsură nouă de control.

„Membrii comisiei centrale de admitere au solicitat comisiei de elaborare a subiectelor să precizeze, în mod clar, la fiecare întrebare sursa care conţine răspunsul corect. Comisia de elaborare a subiectelor îşi asumă, în totalitate, răspunderea pentru modul de formare al întrebărilor şi baremul de corectare. În cazul de faţă vorbim doar despre un barem greşit pe care această comisie şi-l asumă”, a mai zis Torje.

Academia de Poliţie modifică baremul de corectare la Istorie. Godină spune că mai sunt şi alte grile greşite

Sursa citată a declarat că imediat după ce a apărut informaţia că baremul este greşit, a fost întrunită, de urgenţă, o comisie.

„Am fost sesizaţi, din mijlocul candidaţilor şi al părinţilor, după proba scrisă, că un barem nu este corect la o întrebare, motiv pentru care ne-am autosesizat şi în regim de urgenţă am convocat comisia de elaborare a acestor subiecte şi bareme. Noi nu am afişat încă rezultatele finale. Suntem, în continuare, în proces de evaluare a acestor lucrări şi de corectare a lor. Această eroare a fost îndreptată prin faptul că toţi candidaţii care au indicat răspunsul corect, dar nu au beneficiat de punctul meritat, îl vor primi. Cei care în mod greşit au stabilit ca răspuns varianta B, vor pierde acel punct, câştigat, iniţial, în mod incorect. Iar cei care au indicat ca răspuns varianta C şi D vor rămâne cu punctajul iniţial. Noi deja am făcut aceste corecturi. Mâine (joi – n.red.), când vom afişa, conform calendarului, rezultatele provizorii, ele deja conţin aceste puncte. Deci candidaţii nu mai trebuie să depună contestaţii”

Mai mult, conducătorul Academiei de Poliţie a spu că toate probele de concurs, inclusiv procesul de corectare şi evaluare, au fost înregistrat video.

„Tot înregistrat video va fi şi procedura de corectare a lor, în urma contestaţiilor, dacă vor exista aceste contestaţii”, conform sursei menţionate.

La proba la Istorie, din cadrul examenul de admitere la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, întrebarea 28 de la Grila A3 şi întrebarea 22 de la Grila B3, în baremul de corectare, aveau răspunsul greşit, fiind vorba de aceeaşi cerinţă pentru ambele variante de grilă.

Candidaţii au avut de pus în ordine cronologică trei evenimente istorice: A. Mihail Gorbaciov devine secretar general al P.C. al U.R.S.S.; B. Nicolae Ceauşescu renunţă la clauza naţiunii celei mai favorizate; C. Scrisoarea celor 6, având patru variante de răspuns: a) ABC; b) BAC; c) BCA; d) CAB. Răspunsul corect al cerinţei era a), dar în baremul de corectare, apărea b) ca fiind răspunsul valabil.

După ce mai mulţi candidaţi care au susţinut proba de admitere au atras atenţia asupra greşelii, pe site-urile de socializare, Academia de Poliţie s-a autosesizat şi a cerut explicaţii comisiei care a întocmit baremul de corectare.

Joi se vor afişa rezultatele provizorii ale examenului de admitere, care vor conţine răspunsul corect, nu cel care apărea în baremul de corectare. Vineri, candidaţii vor afla rezultatele finale.

Poliţistul Marian Godină, candidat la Academia de Poliţie, a criticat şi el subiectele şi baremul de corectare greşit, cerând demisia rectorului instituţiei de învăţământ.

„Din informaţii precise, mai multe grile de corectare au fost greşite, iar acum se ia în calcul o recorectare a lucrărilor. Eu nu mă voi mulţumi cu asta. Va trebui verificat care dintre cei cu note mari au bifat răspunsurile „corecte”, conform grilelor de corectare greşite. Au fost întrebări simple la care ei nu aveau cum să dea răspunsurile greşite, numai în cazul în care deja ştiau că li se vor considera corecte. Şi tare mi-e că ne-am cam luptat cu mori de vânt. Eu promit că voi face tot ce îmi stă în puteri ca cineva să răspundă pentru ce s-a întâmplat azi. Nu mă voi mulţumi cu o recorectare şi cu o notă mai mare. Vor trebui să răspundă, fie pentru prostie ceea ce se va spune, fie pentru ticăloşie, ceea ce se va nega. Domnule rector al Academiei de Poliţie, pentru acest circ ar trebui să vă daţi demisia simultan cu recorectarea. V-aţi bătut joc de emoţiile a mii de tineri şi părinţi care astăzi au plâns”, a scris Marian Godină pe pagina sa de Facebook.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Din ce este făcut sicriul Papei Francisc și ce a fost pus în el. Un obiect din România se află acolo
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
Playtech.ro
Copacii pe care nu ai voie să îi plantezi lângă gardul comun. Vecinul te poate amenda
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Băsescu, trădat de cine nu se aștepta. Toată lumea aștepta asta
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Obiectul din România care a fost pus în sicriul Papei Francisc
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o lume întreagă
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Trump și Zelenski au pus la punct pacea la Vatican! Înțelegere de ultimă oră
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte