Scandal la Bioterra. Patru persoane, prinse în timp ce-l şantajau pe preşedintele universităţii

Patru persoane, între care şi jurnalişti, au fost prinse în flagrant, duminică, în Capitală în timp ce-l şantajau pe preşedintele Universităţii Bioterra, Ion Nicolae. Bărbaţii i-au cerut rectorului 150.000 de euro pentru a nu face publice informaţii despre acesta considerate compromiţătoare.
Romania TV
30 sept. 2012, 20:15
Scandal la Bioterra. Patru persoane, prinse în timp ce-l şantajau pe preşedintele universităţii

În jurul orei 18,30, polițiștii sectorului 1 Poliție București, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGPR, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au surprins în flagrant patru persoane suspecte de șantaj. Acestea au pretins o sumă de bani de la un reprezentant al unei instituții de învățământ superior, pentru a nu publica niște materiale compromițătoare.

Potrivit unor surse judiciare, unul dintre cei patru, care s-a recomandat drept Florin Paraschivescu, director al publicaţiei „Atac la persoană”, l-a contactat în cursul zilei de sâmbătă pe şoferul lui Nicolae, căruia i-a spus că, dacă preşedintele universităţii nu le plăteşte 150.000 de euro, vor face publice informaţii compromiţătoare despre acesta.

De asemenea, cei patru au cerut să primească duminică un avans „de încredere” de 5.000 de euro, urmând ca restul banilor să le fie daţi luni, după deschiderea băncilor.

Şoferul i-a spus lui Nicolae despre discuţia avută cu cei patru, apoi preşedintele universităţii s-a adresat poliţiştilor, spunându-le că este şantajat.

Duminică, poliţiştii au marcat bancnotele care urmau să le fie date celor patru, după care Nicolae s-a întâlnit în Capitală cu aceştia şi le-a dat cei 5.000 de euro.

La scurt timp după primirea banilor, cei patru au fost prinşi de poliţişti şi duşi la secţiile 1 şi 2, pentru audieri.

Iniţial, surse apropiate anchetei afirmaseră că persoana şantajată este rectorul Universităţii Bioterra. Această funcţie este ocupată de Cornel Trandafir, în timp ce preşedintele Ion Nicolae este totodată şi rector fondator, după cum se precizează pe site-ul universităţii.

Universitatea Bioterra este zguduită zilele acestea de un scandal uriaş. Doi profesori sunt puşi sub acuzare pentru că au primit bani de la studenţi ca să-i treacă la examene sau pentru a-i ajuta cu subiectele de la licenţă.

Cazul de şantaj s-a produs după ce Adrian Dulugeac, prodecanul Facultăţii de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare de la Universitatea Bioterra, a fost reţinut joi de procurorii Parchetului Tribunalului Vâlcea, fiind acuzat de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi instigare la fals intelectual şi material. Totodată, Dulugeac a fost pus sub acuzare şi pentru luare de mită, anchetatorii stabilind că acesta a primit bani, bunuri sau servicii de la studenţii pe care i-a ajutat la licenţă sau la alte examene.

Parchetul Tribunalului Vâlcea i-a pus sub acuzare pe Adrian Dulugeac şi pe Laura Harcan în dosarul privind divulgarea subiectelor de la licenţă.

În cazul Laurei Harcan, şef de lucrări şi prodecan la Facultatea de Drept a Universităţii Bioterra, cercetată în acest dosar pentru fals intelectual, procurorii urmează să stabilească dacă dispun o măsură preventivă.

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Țara din Europa unde a crescut consumul unei legume cultivate masiv de români. Cum explică specialiștii din retail fenomenul
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. Anunț șoc: 3 ani de pușcărie! Dacă puteau, îmi dădeau 20
Playtech.ro
Amendă de 5.000 de lei, pe loc, pentru un gest banal. Românii care locuiesc la bloc sau la casă, vizați
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Curg escrocheriile în România. Ultima înșelătorie face victimă după victimă
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Daniela Sterp a născut! Culiță Sterp și soția sa au devenit părinți pentru a doua oară. Primele imagini cu fetița lor
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bani în România după deces. Casa de Pensii e obligată prin lege să plătească. Se achită chiar și 16 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Trump se pregătește pentru primul discurs major în Congres după revenirea la Casa Albă
MediaFlux
Șoc mondial: Trump redesenează lumea și îl amenință direct pe Zelenski
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă