Antrenorul bosniac Vahid Halilhodzic, cunoscut ca temperamental, a revenit în această vară pe banca lui Trabzonspor, pe care a mai pregătit-o acum aproape 10 ani. Tehnicianul a dus naţionala Algeriei până în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2014.
Bosniacul a impus reguli destul de stricte la noua sa echipă, lucru ce n-a fost pe placul tuturor jucătorilor, mai ales al lui Malouda. Cei doi au ajuns să se bată în urmă cu câteva zile, după ce mijlocaşul de 34 de ani a contestat o decizie a tehnicianului.
Duminică, după două şedinţe de antrenament, Halilhodzic le-a cerut jucătorilor să ia masa împreună, la centrul de antrenament. Apoi, el a încercat să impună o nouă şedinţă video, despre echipa rusă FC Rostov, adversarul de joi (astăzi) din play-off-ul Europa League. Malouda şi-a exprimat dezacordul, spunând că programul prevăzut este de la 9 la 19. Jucătorul a decis să plece de la centrul de antrenament. A urmat o salvă de insulte şi un început de bătaie între Malouda şi Halilhodzic, sub privirile fotbaliştilor şi staff-ului echipei, care i-au despărţit pe cei doi.
De atunci, Malouda a fost exclus din lotul echipei şi nu va participa la meciul cu FC Rostov.
„Malouda a comis o greşeală profesională. Am pregătit un raport despre acest incident. După aceea, fiecare îşi va asuma responsabilităţile şi greşelile„, a declarat Vahid Halilhodzic. Altfel spus, zilele lui Malouda la Trabzonspor sunt numărate.
Florent Malouda a jucat în cariera sa la Olympique Lyon şi Chelsea.