SCANDAL la Iaşi: Un medic, acuzat că făcea EXPERIMENTE MEDICALE ILEGALE. Patru pacienţi au murit

Un scandal de proporţii mocneşte de ceva vreme, departe de urechile publicului, la Spitalul de Neurochirurgie "Nicolae Oblu" din Iaşi. Neurochirurgul conf. dr. Ştefan Iencean este acuzat că, fără a avea consimţământul informat al mai multor pacienţi, le-a făcut acestora puncţii lombare şi a utilizat eprubetele cu lichidul prelevat de la bolnavi, din partea inferioară a coloanei vertebrale, pentru o cercetare ştiinţifică. Nu se ştie exact de la câţi bolnavi au fost prelevate probe, însă într-un salon al spitalului, în frigiderul în care îşi ţineau bolnavii mâncarea, au fost descoperite zeci de eprubete etichetate cu numele pacienţilor.
Iulian Tudor
13 ian. 2015, 11:09
SCANDAL la Iaşi: Un medic, acuzat că făcea EXPERIMENTE MEDICALE ILEGALE. Patru pacienţi au murit

Scandalul a izbucnit în august 2014. Atunci, conducerea Spitalului de Neurochirurgie Iaşi a fost sesizată de către un medic din spital că neurochirurgul Ştefan Iencean, cadru didactic şi medic primar în cadul Secţiei Neurochirurgie III a spitalului, efectuează puncţii lombare repetate la pacienţi cu traumatisme de coloană vertebrală şi păstrează eprubetele cu lichidul cefalorahidian prelevat din zona inferioară a coloanei în congelatorul unui frigider dintr-un salon al spitalului, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Acuzaţiile pot deveni însă foarte grave, ţinând cont de faptul că patru dintre pacienţii la care s-au efectuat aceste puncţii au decedat.

O comisie alcătuită din reprezentanţi ai conducerii spitalului a verificat sesizarea şi a descoperit în congelatorul frigiderului peste 80 de eprubete cu lichid, acestea având trecute pe ele nume şi date ale recoltării.
 
Iniţial, doctorul Ştefan Iencean nu a oferit explicaţii clare la existenţa respectivelor eprubete. Doar a susţinut că nu intenţiona să efectueze vreun studiu ştiinţific, că păstrarea probelor în frigiderul destinat alimentelor pacienţilor din salon nu prezintă niciun risc şi că există consimţământ de la toţi pacienţii la care a efectuat puncţiile. De menţionat că, pentru puncţia lombară, medicul trebuie să ceară pacientului un consimţământ informat separat de cel general, pe care pacientul îl semnează la internare.

A urmat o nouă şedinţă, în care medicul Ştefan Iencean a motivat că puncţiile lombare repetate fac parte din tratamentul pacienţilor cu traumatisme vertebromedulare, fără să ofere explicaţii clare privind motivul pentru care au fost stocate respectivele eprubete. Neajungându-se la nicio concluzie, a fost convocat Consiliul de Etică al Spitalului de Neurochirurgie.

Procurorii vor trebui mai întâi să se lămurească dacă era necesară efectuarea puncţiilor lombare şi dacă a existat consimţământul informat al pacienţilor pentru efectuarea acestora.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Permis de conducere pentru pensionari. UE ordonă control obligatoriu. Vin reguli noi din 2025
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Capcana de la semafor. Rămâi pe loc fără permis
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri