Şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară, Mihai Ionac, susţine că nu poate efectua intervenţii chirurgicale, întrucât nu are materialele sanitare necesare, deşi a cerut aceste produse medicale încă de la începutul lunii aprilie conducerii spitalului.
Pe de altă parte, managerul spitalului spune că nu înţelege de ce nu se fac operaţii de reconstrucţie vasculară, întrucât toate materialele necesare acestor intervenţii au ajuns pe secţie încă de la sfârşitul săptămânii trecute.
În tot acest timp, pacienţii care ajung la secţia de chirurgie vasculară din mai multe judeţe ale ţării sunt nevoiţi să aştepte, întrucât de la începutul acestei săptămâni nu se fac decât intervenţiile chirurgicale de urgenţă.
Procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziţii în urmă cu aproximativ două luni la Secţia de Chirurgie Vasculară şi acasă la şeful secţiei, Mihai Ionac. Medicul este acuzat că îi punea pe pacienţi să cumpere materiale sanitare sau că efectua operaţii estetice, în defavoarea bolnavilor cu boli cronice.
Citeşte şi Percheziţii la Spitalul Judeţean Timişoara, la o clinică medicală şi acasă la şeful acesteia