Scenele incredibile au avut loc în cartierul Războieni, într-un bloc de locuinţe sociale, din Piteşti. Mai mulţi tineri petreceau la o onomastică de Sfântul Andrei. La un moment dat, tatăl sărbătoritului, care băuse peste măsură, a ieşit pe scara blocului şi l-a agresat pe agentul de pază. Omul a chemat imediat întăriri.
„A început să facă scandal, să urle, am urcat cu colegul meu să menţinem liniştea, am urcat pe scări şi a început să dea cu pumnul în mine”, a spus agentul de pază.
Trei echipaje cu mascaţi au ajuns imediat la faţa locului. Petrecăreţul, beat turtă, a fost recalcitrant, iar agenţii au fost nevoiţi să-l potolească.
„Un bărbat de 28 de ani din Piteşti a provocat scandal şi totodată a lovit un agent de pază. În cauză, bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice”, a declarat Mădălina Sima, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş.
Rudele scandalagiului sunt însă revoltate de excesul de zel al agenţilor.
Petrecăreţul s-a ales şi cu dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.
Citeşte şi Scandal în trafic cu urmări grave: Pieton bătut crunt de un şofer