Scandal MONSTRU la FR BOX. Gest ULUITOR făcut de DOROFTEI

Disensiunile din conducerea FR de Box au atins un punct culminant, miercuri, la şedinţa Biroului Federal, în care preşedintele Leonard Doroftei a părăsit sala înaintea discuţiilor, iar vicepreşedintele Vasile Câtea a primit prin vot dreptul de semnătură pentru a gestiona activităţile curente ale federaţiei.
Filip Stan
10 sept. 2014, 13:30
Scandal MONSTRU la FR BOX. Gest ULUITOR făcut de DOROFTEI

Leonard Doroftei, care i-a cerut demisia de onoare a lui Vasile Câtea pentru jignirile aduse, va analiza la rece situaţia creată şi va lua o decizie în următoarele zile privind continuitatea sa în fruntea federaţiei.

”Vicepreşedintele Vasile Câtea m-a jignit, pentru că i-am spus: ori pleci tu ori plec eu. I-am spus să-şi dea demisia de onoare pentru jignirea pe care mi-a adus-o. I-am spus că nu pot lucra cu el, în condiţiile în care mă jigneşte. Omul nu şi-a dat demisia şi atunci am renunţat eu. El este şi consilierul ministrului, are şi o funcţie politică, şi mi s-a părut urât, neonorabil ca un om ca el să facă lucrurile astea. Plus că jignea un om care a trezit lumea, care a arătat o imagine în box”, a explicat Doroftei pentru AGERPRES, motivele plecării din şedinţa Biroului federal.

Fostul campion mondial WBA susţine că nu este vinovat de blocajele din federaţie şi că le-a oferit de mai multe ori dreptul de semnătură atât vicepreşedintelui Vasile Câtea cât şi secretarului general Viorel Sima, dar aceştia din urmă au refuzat până la şedinţa de miercuri.

”Nu este adevărat, astea sunt minciunile lui. De şapte birouri federale nu se face majoritatea şi atunci de ce să stau acolo? Am lipsit şi eu de la un birou federal, care nu a fost convocat de mine, preşedintele federaţiei. De atunci încerc să strâng lumea să rezolvăm problemele şi lumea nu se strânge. Ei îmi reproşează mie că nu fac ceva, păi dacă boxul e în situaţia asta e datorită lor. Ei au fost în box de mulţi ani, pe când eu am făcut performanţă. Eu i-am rugat de atâta timp, haideţi daţi semnătura altuia şi eu mă ocup de imagine, că aşa face un preşedinte. Nu e normal să vin de la Ploieşti să semnez un act pentru 5 minute. Acum nu ştiu de ce Câtea a acceptat dreptul de semnătură. Înaintea i-am spus de atâtea ori şi lui Câtea şi lui Sima. Şi când am început să întreb mai multe lucruri, am devenit deranjant”, a spus Doroftei.

Fostul campion mondial a adăugat că în cel mai scurt timp se va decide dacă va continua în postura de preşedinte al FRB: ”O să iau şi eu decizie, o să discut cu familia mea, cu prietenii. Am venit să ajut, am venit pentru performanţă. Eu visez ceva, ei visează altceva. Eu vreau să avem un viitor în box, ei trăiesc momentul, treaba lor. Ce rost are să mai stau acolo? Am venit să ajut, nu am luat un leu, nu am avut pretenţii la nimic şi atunci pentru ce să stau, să pierd timpul. Ca să mă înjure unul sau altul? Ei s-au folosit de imaginea mea peste tot, la AIBA, la ministru, peste tot m-au băgat la înaintare. Eu am o afacere, vreau să stau cu copiii mei mai mult. Nu am venit să supăr sau să deranjez pe nimeni”.

Şedinţa Biroului federal din 10 septembrie a fost statutară, prin prezenţa a 11 membri dintr-un total de 17.

”A plecat din şedinţă, mai mult nu pot să spun. Eu nu am înţeles nimic şi care e poziţia dânsului. Au fost delegate competenţele pentru a funcţiona federaţia mai departe către unul dintre vicepreşedinţi, aşa cum spune statutul. Eu am preluat, pentru că Francisc Vaştag a plecat la un examen de antrenor, la care voi pleca şi eu sâmbătă. S-a făcut asta pentru a debloca situaţia şi pentru a funcţiona, până când vom avea un punct de vedere clar şi corect, privind ce a vrut să însemne acest gest al dlui Doroftei de azi. Până atunci, preiau prerogativele, iar în momentul în care zice că vine înapoi, s-a închis acest mandat. Nu ştiu ce a vrut să demonstreze şi nimeni nu a înţeles concret care este situaţia dânsului”, a declarat Câtea pentru Agerpres.

Vasile Câtea îi reproşează lui Doroftei că mai multe acţiuni ale loturilor naţionale au fost periclitate pentru că preşedintele nu a semnat documentele pentru deblocarea finanţării.

”Am tot respectul pentru el, este un simbol al boxului românesc. Jos pălăria pentru tot ce a făcut, ca mare campion, mare sportiv. Este una dintre marile imagini ale boxului nostru, alături de un Bute, fraţii Simion, Vaştag. Dar, azi, pentru poziţia pe care o are, trebuie să-şi asume nişte responsabilităţi. Tot respectul pentru ce a făcut. El spune: eu decid, aşa este, are nişte drepturi. Dar în spatele pixului sunt şi foarte mari responsabilităţi. Asumă-ţi şi unele şi altele şi atunci lucrurile funcţionează, dar trebuie să colaborăm. Eu cred că a fost prost sfătuit, asta e părerea mea, şi pe parcursul mandatului şi azi, cu decizia care a fost. Cine are autoritate morală asupra lui cred că l-a înfluenţat greşit”, a spus vicepreşedintele FRB.

Câtea a confirmat că va organiza în următorii 4 ani turneul internaţional Centura de Aur, începând cu acest an: ”Biroul federal a validat preluarea organizării pe următorii 4 ani. Anul acesta va fi undeva între 1 şi 7 noiembrie. O locaţie certă nu avem încă, sunt 2-3 variante, inclusiv Bucureştiul este în cărţi”.

Biroul federal va căuta soluţii pentru a obţine fonduri suplimentare care să asigure pregătirea lotului naţional de senioare în vederea participării la Mondiale.

”La începutul anului, bugetele au fost împărţite pe loturi, dar fetele au avut o agendă încărcată, au avut CE de junioare, de tineret, şi de senioare, care au consumat banii de pregătire. Sper să găsim aici soluţii şi înţelegere de la MTS”, a precizat Câtea.

FR de Box a început în instanţă acţiunea de recuperare a unor prejudicii aduse de conducerea anterioară şi a ringului folosit la Gala lui Lucian Bute de la Bucureşti.

”Sunt nişte documente pe care ni le-a sesizat Curtea de Conturi şi constatate pe timpul vechii conduceri. Suntem în derularea acestor recuperări, e vorba de ringul de la gala lui Lucian Bute şi de nişte sume de bani, din drepturile de televiziune, lucruri pentru care instanţa se va pronunţa. Suntem obligaţi să facem lucrul acesta la solicitarea Curţii de Conturi”, a precizat Câtea.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Gigantul din România care face angajări pe bandă rulantă. Nu e nevoie de studii superioare, iar pe lângă salariu se oferă și 5 prime speciale
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit! Anunțul care distruge România: Avem binecuvântarea Rusiei
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Tragedie la Hollywood. S-a sinucis o cunoscută actriță
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Era sau nu vaccinat Luca Manolache?! Mama lui rupe tăcerea: 'Peste tot ne întrebau însă dacă a
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Cine este generalul roman in varsta de 101 ani acuzat de tradare in favoarea Rusiei.
MediaFlux
Răsturnare de situație la prezidențiale. Cifrele arată cine intră în turul doi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul Geția: distopia moșilor viguroși și a Babelor de Fier