Scandal pe finala Cupei Ligii. FRF solicită mutarea, din nou, a datei de disputare a meciului

LPF şi FRF au modificat pe 16 martie datele de disputare ale finalelor Cupei României și Cupei Ligii, ultima fiind mutată după terminarea acestui sezon, pe 17 iulie. Situaţia este criticată dur de cluburi şi de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.
Filip Stan
23 mart. 2016, 09:49
Scandal pe finala Cupei Ligii. FRF solicită mutarea, din nou, a datei de disputare a meciului

Răzvan Burleanu a venit cu o propunere ca finala Cupei ligii să se desfăşoare la finalul actualului sezon şi nu în luna iulie, cum s-a decis săptămâna terecută. „Echipele angrenate în această fază a competiției, cele patru semifinaliste, să se întâlnească și să găsească o altă dată pentru aceste meciuri și să se joace în acest sezon. Discuțiile au început din octombrie. Selecționerul ne-a prezentat datele pe care și le-ar dori. Singura zi în care s-ar putea disputa Cupa Ligii e 4 mai. Trebuie să facem orice ne stă în putere astfel încât să nu avem nici cel mai mic regret după ce va trece Euro că am fi putut face ceva și n-am făcut„, a declarat Răzvan Burleanu, la emisiunea Digi Sport Matinal.

Steaua, Astra, Concordia și Dinamo sunt semifinalistele Cupei Ligii, cele două urmând să joace returul acestei faze a competiției pe 5 și 6 aprilie. Inițial, finala Cupei Ligii ar fi trebuit să se dispute pe 11 mai. La cererea selecționerului Anghel Iordănescu, s-a decis mutarea ei în iulie.

Semifinale Cupa Ligii, manșa tur:

Steaua – Astra 1-0
Concordia Chiajna – Dinamo 3-0

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiac chinezesc pentru luni, 21 aprilie 2025. Vești pentru nativul Bivol
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
Playtech.ro
Greșeala de pe autostradă care te poate lăsa fără permis pe loc . Mulți șoferi o comit fără să-și dea seama
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ceaușescu trăia un coșmar. Era spionat din toate părțile
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cel puțin 148 de persoane și-au pierdut viața în urma unui naufragiu! Ambarcațiunea a luat foc și s-a scufundat
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră de doliu. Am pierdut cel mai mare cântăreț: „Sper că râde acum cu vechii săi prieteni, sus în Rai”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât