Scandal sexual în SUA. Un democrat acuzat de hărţuire sexuală a demisionat dintr-un post-cheie în Congres

Decanul Camerei Reprezentanților, John Conyers, și-a anunțat duminică demisia din postul de lider al minorității democrate din cadrul Comisiei pentru probleme juridice, în urma unor acuzații de hărțuire sexuală formulate de colaboratoare ale sale, transmite AFP.
Romania TV
26 nov. 2017, 21:14
Scandal sexual în SUA. Un democrat acuzat de hărţuire sexuală a demisionat dintr-un post-cheie în Congres

O anchetă internă a fost lansată marți de Congres în privința acestui erou al luptei pentru drepturile civice ale negrilor, ale cărui mandate de parlamentar încep din anul 1965, scrie AFP.

Alesul, în vârstă de 88 de ani, a negat, într-un comunicat, acuzațiile și a afirmat că este „nerăbdător să se justifice” în fața Comisiei de etică a Camerei.

„Dar cred că prezența mea în calitate de democrat cu poziția cea mai înaltă în cadrul Comisiei de probleme juridice nu ar servi eforturilor acesteia atât timp cât ancheta Comisiei de etică este în curs”, a precizat John Conyers, pentru a-și explica demisia.

El a recunoscut că i-a dat puțin peste 27.000 de dolari, în 2015, unei foste colaboratoare parlamentare care îl acuza că a concediat-o pentru că i-a respins avansurile.

Această informație a fost difuzată luni de site-ul Buzzfeed, care a obținut de asemenea declarații sub jurământ ale unor foști colaboratori și colaboratoare, semnate în 2014, în care aceștia sau acestea descriu modul în care parlamentarul le făcea avansuri sexuale unor femei ce lucrau pentru el, inclusiv atingându-le de o manieră sexuală.

Șefa opoziției democrate din Camera Reprezentanților, Nancy Pelosi, a afirmat duminică, într-un comunicat în care ia act de demisia lui Conyers, că ia „foarte în serios orice acuzație de hărțuire sexuală”.

” Oricât de mare ar fi contribuția personală a cuiva, aceasta nu este o autorizație pentru hărțuire”, a subliniat Pelosi, într-un tweet.

Valul de denunțuri de hărțuire sexuală, declanșat de dezvăluirile despre producătorul Harvey Weinstein, a ajuns și în sfera politică americană, atingând deopotrivă democrați și republicani.

În rândurile opoziției din Congres, un coleg al lui John Conyers, Al Franken, care reprezintă Minnesota în Senat, este de asemenea acuzat de două femei care reclamă gesturi deplasate ale acestuia. Comisia de etică a Senatului a fost chemată atât de șeful acestei Camere, cât și de Al Franken însuși, să deschidă o anchetă internă preliminară.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Ce semnificație au simbolurile biblice pe pieptul avocatului care l-a însoțit pe Călin Georgescu la audieri. Au legătură cu Învierea și Apocalipsa
Capital.ro
Ungaria Mare. Ungurii cutremură România. Gest fără precedent
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Pe cine amenință Cristela Georgescu cu gestul celebru făcut de Elena Udrea?
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Schimbări masive pentru șoferi. Multe reguli nu mai sunt valabile
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Sfârșit tragic pe A1: Un tânăr, în vârstă de doar 26 de ani, a fost lovit mortal în timp ce încărca mașina pe o platformă auto
Cancan.ro
Călin Georgescu și-a sunat avocatul imediat ce a fost oprit în trafic. Ce i-ar fi zis să facă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cristela Georgescu a făcut semnul Elenei Udrea. Pe cine amenință soția lui Călin Georgescu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Volodimir Zelenski, așteptat la Londra pentru un summit crucial privind apărarea Europei
MediaFlux
Lovitură pentru ÎPS Teodosie! Instanța a luat decizia finală
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană