Patrick Ekeng este disputat de soţie şi de fraţii săi. Soţia fotbalistului ar fi spus că acesta va fi îngropat în Franţa, în timp ce neamurile lui insistă să fie dus în Camerun. Fraţii lui Ekeng sunt cu atât mai disperaţi cu cât, în cultura lor, soţia este cea care are ultimul cuvânt, scrie SpyNews.
Citeşte şi Autopsia în cazul lui Patrick Ekeng: fotbalistul avea HIPERTROFIE CARDIACĂ
Soţia lui Ekeng, aşteptată, marţi, în România, va lua un certificat constatator de la INML, după care va merge la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, de unde va primi un aviz pe care, mai apoi, îl va folosi la Serviciul de Stare Civilă Sector 2, de unde va scoate certificatul de deces. Cu acest ultim act, se va prezenta la Ministerul Afacerilor Interne, unde va anunţa în ce ţară doreşte să transporte trupul lui Patrick Ekeng.