SCANDALOS. A murit la numai 2 ani, după ce a fost plimbat între spitale cu un diagnostic greşit

O anchetă de amploare se desfăşoară la mai multe spitale din Maramureş, după ce un copil de 2 ani a murit din cauza unei pneumonii neidentificate de medicii de la două unităţi medicale. Micuţul a fost plimbat de la un spital la altul până când un medic i-a pus un diagnostic, dar şi acesta greşit. La câteva ore distanţă, copilul a murit în braţele mamei care cerea disperată ajutor.
Romania TV
13 feb. 2015, 07:05
SCANDALOS. A murit la numai 2 ani, după ce a fost plimbat între spitale cu un diagnostic greşit

Direcţia de Sănătate Publică Maramureş cercetează împrejurările în care un copil de numai trei ani din Săcal şi-a pierdut viaţa la Spitalul Vişeu de Sus. Mama micuţului care ar fi împlinit trei ani pe 15 aprilie acuză personalul medical de la unitatea spitalicească şi cere să i se facă dreptate.

Copilul a fost dus iniţial de părinţi la Spitalul din Borsa, unde la Camera de gardă i s-a constatat o stare de insuficienţă respiratorie, dar a fost redirecţionat, din cauza lipsei de medic pediatru, la Spitalul din Viseu de Sus. Acolo a fost vazut de catre medicul pediatru de garda, care a decis să-i aplice o terapie cortizonica pentru reglarea nivelului de oxigen din sânge. Deşi iniţial micuţul a fost stabilizat, după câteva ore starea sa s-a agravat şi a intrat în stop cardio-respirator. Copilul a fost resuscitat, dar fără rezultat, şi nu a mai apucat să fie transferat la Spitalul Judetean Baia Mare, unde medicii voiau să-l trimită cu diagnosticul de bronşiolită acută, cu care venise de la Spitalul din Borşa.

Încă o TRAGEDIE la maternitatea din Huşi. A murit la 20 de ani, după cezariană. Medici acuzaţi de MALPRAXIS

„Nu discutam despre vinovatia cuiva, discutam despre o patologie cat se poate de frusta din pacate pe care a avut-o acest copil. Diagnosticul din punct de vedere anatomo-patologic confirma o suferinta care a existat cu cateva zile inainte de prezentarea la medic”, a declarat dr. Rares Pop, directorul Directiei de Sanatate Publica Maramures, pentru actualmm.ro.

Tragedia s-a petrecut vineri în urmă cu o săptămână, iar micuţul a fost deja înmormântat. Mama lui, însă, nu are de gând să lase lucrurile aşa şi cere o anchetă şi sancţionarea medicilor care l-au îngrijit pe copil. O comisie a DSP Maramureş cercetează deja împrejurările în care s-a petrecut tragedia şi, cel mai probabil, şi poliţia va deschide un dosar. Micuţul ar putea chiar să fie deshumat pentru efectuarea de cercetări suplimentare.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul este originar din Egipt
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Sucul care nu te lasă să îmbătrânești. Este bogat în colagen și i se mai spune și ”aurul mov al frumuseții”
Capital.ro
Schimbare permis auto 2025. Vor fi refuzați. Avertisment pentru șoferii care au doar bani cash la ei
Playtech.ro
Noroc uriaș pentru o singură zodie în următorii 10 ani. Schimbările apar chiar din februarie 2025 în viața acestor nativi
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
O jucătoare de tenis, numită „pramatie” de comentator după ce le-a arătat fundul spectatorilor la Australian Open
wowbiz.ro
Catinca Roman și fiica ei, Călina, concurente la Asia Express 2025! Cele două participă împreuna în sezonul 8
Spynews
Cum va arăta nunta lui Kamara și a Gabriellei Nastas. Cântărețul și-a cerut iubita în căsătorie în noaptea de Revelion
Spynews
Cine este nașa fiicei Iustinei Loghin și a lui Cornel Luchian de la Insula iubirii. Ce relație apropiată este între ei: “Plină de iubire”
Evz.ro
Oamenii care iau foc din senin. Tot mai multe cazuri bizare înfiorează lumea
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
kanald.ro
Doliu în România. O cunoscută astroloagă s-a stins din viață
Cancan.ro
După Ingrid Baciu, România mai pierde încă un astrolog. A murit după o luptă grea cu cancerul
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Decizia lui Călin Georgescu. Anunțul oficial al avocatei sale după verdictul ȊCCJ
StirileBZI
Ce se întâmplă cu prețurile la energie dacă va fi prelungită plafonarea și după data de 1 aprilie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
stirilekanald.ro
Cine e suspectul reținut în cazul crimei de la Bragadiru. Cum a fost ucisă Marina și ascunsă în cimitirul de mașini
substantial.ro
Nicușor Dan își pregătește campania prezidențială cu un buget estimat de 2-3 milioane euro
MediaFlux
AMENZI de 27.000 de lei pentru români! Ce documente se depun pentru a scăpa de contravenție
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Umbra lui Elon Musk deasupra democrației europene: ”susține extrema dreaptă în toată Europa” – afirmă Olaf Scholz