Răzvan Burleanu, şeful FRF, a anunţat deja că va încasa jumătate din nivelul maxim al unui jucător, adică 90.000 de euro.
Surse GSP vorbesc despre faptul că FRF a stabilit trei paliere de vârf. Treapta întâi e ocupată de Burleanu, cu 90.000 de eruo. La nivelul doi ar fi secretarii generali Radu Vişan şi Gabriel Bodescu, cu 50.000 de euro fiecare. Iar pe locul trei, cu aproximativ 18.000 de euro de cap, s-ar afla şefii de departamente din federație cu atribuţii directe la nivelul naţionalei mari şi membrii Comitetului Executiv. Cu toţii ar împărţi în jur de 500.000 de euro, urmând ca diferenţa de 150.000 de euro să meargă spre angajaţii din eşaloanele secundare ale FRF.
Gino Iorgulescu, şeful LPF, s-a simţit nedreptăţit de ţintarul financiar şi s-a abţinut de la votul final. A considerat că, în postura de prim-vicepreşedinte FRF, e anormal să încaseze mult sub cuplul Vişan – Bodescu, secretarii generali de la Casa Fotbalului. În plus, a ridicat o temă care a produs rumoare: pe lista premierilor să fie inclus și Justin Ștefan, secretarul general LPF.