Timișorenii au beneficiat de două tramvaie modernizate doar aproximativ două săptămâni, după care acestea au fost retrase din circulaţie pe motiv că s-a suspendat linia 6, ca urmare a numărului redus de călători din această perioadă.
Reprezentanții RATT au decis ca cele două garnituri modernizate să fie ținute în depou și nu să circule pe altă linie.
Cele două tramvaie reabilitate au ajuns la sfârșitul lui iunie. Ele au fost prezentate publicului pe 8 iulie, dar n-au intrat efectiv în circulație decât pe 3 august, de Ziua Timișoarei. Au urmat teste de siguranță și obținerea autorizațiilor de funcționare de la Autoritatea Feroviară Română.
Oficialii Primăriei Timișoara au transmis că au în plan modernizarea a nu mai puțin de 30 de tramvaie. Totuși, timișorenii trecuți de prima vârstă au și o nemulțumire: lipsesc barele de susținere pentru urcat și coborât.