Scandalul Bercea-Băsescu. SPP trebuie să predea un raport către Comisia pentru apărare din Senat

Membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au decis, marţi, cu majoritate de voturi să solicite SPP doar un raport referitor la modul în care preşedintele Traian Băsescu a fost informat despre activitatea fratelui său, fără a-l audia pe şeful SPP, Lucian Pahonţu.
Iulian Tudor
24 iun. 2014, 12:31
Scandalul Bercea-Băsescu. SPP trebuie să predea un raport către Comisia pentru apărare din Senat

Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) va trebui să predea Comisiei pentru apărare din Senat, până luni, un raport în care să arate dacă şeful statului a fost informat cu privire la situaţia familiei Anghel.

Va fi trimis un raport, iar şeful SPP nu va fi invitat la Comisie. Raportul va fi întocmit pe baza solicitării Biroului Permanent. Acolo spunem să ne informeze dacă şeful statului a fost avizat cu privire la situaţia clanului sau familia Anghel, că Bercea Mondial a devenit după aceea’, a declarat senatorul PSD Ilie Sârbu, la finalul şedinţei Comisiei de apărare de marţi, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, preşedintele Comisiei, Corneliu Dobriţoiu (PNL) a spus că în baza raportului, dacă trebuie clarificate unele aspecte, directorul SPP ar putea fi intervievat.

‘Dacă în baza raportului SPP este necesar să clarificăm unele aspecte care sunt prevăzute în raport prin intervievarea directorului SPP, o vom face. Am solicitat acest raport până luni la ora 12,00. Raportul respectiv va fi multiplicat şi distribuit membrilor Comisiei în aşa fel încât miercuri când vom avea o nouă Comisie, o nouă reuniune a Comisiei de apărare, să putem discuta şi să dăm un vot în cunoştinţă de cauză’, a mai spus Dobriţoiu.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Sistemul SGR RetuRo se modifică. Ce se va întâmpla cu sticlele duse la reciclare, au început să apară și containere pentru o nouă categorie de produse
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Ce semnifică punctul luminos verde sau roşu de pe telefonul mobil, de fapt? Mulţi cred că sunt ”ascultaţi”
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi toată viața, dar primești pensie”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Două bancnote vor fi retrase de pe piață. Cât timp vor mai fi valabile actualele variante
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
Cancan.ro
Alex Bodi îl face praf pe Beinur: 'Uiți că nici nu aveai chiloți pe tine? Ai rămas pe stradă în Dubai și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Pensii care trebuie înapoiate. Patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze banii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării