„Carne de cal: statele membre aprobă planul Comisiei Europene pentru depistarea fraudelor în comercializarea produselor alimentare”, a anunţat Comisia Europeană într-un comunicat, precizând că măsurile vor fi implementate „imediat”.
Cele 27 de state membre s-au pus de acord să efectueze aproximativ 2.250 de teste pentru a verifica dacă produse care ar trebui să fie de vită conţin carne de cal.
Între zece şi 150 de teste sunt prevăzute în fiecare stat membru UE, „în principal la nivel de distribuitori, pe produse alimentare”, precizează comunicatul.
Pe de altă parte, vor fi realizate teste pe carne de cal pentru a se detecta eventuala prezenţă a fenilbutazonei, un antiinflamator nociv pentru sănătatea oamenilor.
Planul de acţiune a fost propus miercuri de Comisia Europeană.