În primă fază, instanța din Viena l-a condamnat pe Ernst Strasser la patru ani de închisoare, dar Curtea Supremă austriacă a casat hotărârea pentru viciu de formă.
Ernst Strasser, 57 de ani, a decis să facă apel la această nouă condamnare la Curtea Supremă, cea mai înaltă instanță austriacă.
Fostul ministru a trebuit să demisioneze din postul de europarlamentar în martie 2011 după ce a fost prins în capcană de jurnaliști de la cotidianul britanic Sunday Times, dându-se drept lobby-iști, amintește France Presse.
Filmat cu camera ascunsă, în 2010 și 2011, el a fost de acord să introducă amendamente specifice favorabile unui lobby contra unui cost de până la 100.000 de euro pe an. Filmele au fost difuzate pe YouTube.
Ernst Strasser s-a declarat întotdeauna nevinovat. El a afirmat în primul proces că a avut bănuieli de la început în legătură cu interlocutorii săi, estimând că ar putea fi agenți ai unor servicii secrete și că a decis să le joace jocul pentru a-i demasca.
Tribunalul din Viena nu a acceptat teoria agenților secreți prezentată de apărare.
Jurnaliștii britanici au abordat în același mod alți trei europarlamentari care au fost de asemenea dispuși să cedeze ispitei banilor: românul Adrian Severin, slovenul Zoran Thaler și spaniolul Pablo Zalba, amintește AFP.
La începutul lunii februarie, slovenul Thaler a recunoscut că a acceptat să influențeze legislația europeană contra cost și a fost condamnat de un tribunal la doi ani și jumătate de închisoare cu executare și amendă de 32.250 de euro.