Scenarii de la Guvern privind creşterea pensiilor şi dublarea alocaţiilor!

Creșterea pensiilor cu 40% și dublarea alocațiilor pentru copii nu vor fi posibile în acest an, în contextul crizei COVID. Guvernul analizează totuși două scenarii pentru a face majorări, dar cu procente mult mai mici. Totul depinde de evoluţia bugetului în a doua jumătate a anului.
Romania TV
25 mai 2020, 05:32
Scenarii de la Guvern privind creşterea pensiilor şi dublarea alocaţiilor!

Guvernul Orban are un moment de cumpără după epidemie, în care va trebui să ia o decizie de care ar putea depinde scorul PNL la viitoarele alegeri. La data de 1 septembrie, potrivit legislaţiei în vigoare, pensiile ar trebui majorate cu 40%. Un alt moment important este la 1 august, când alocaţiile ar trebui dublate, potrivit unei alte legi votate de Parlament.

 

Prins între ciocanul deficitului bugetar şi nicovala interesului electoral, Guvernul Orban ia în calcul două scenarii, potrivit unor surse guvernamentale.

Primul scenariu presupune creşterea pensiilor cu doar 5-10% la 1 septembrie, în loc de 40%, iar dublarea alocaţiilor să fie amânată pentru o dată ulterioară. Ministrul Cîţu ar fi unul dintre susţinătorii acestei variante, care ar produce pagubele cele mai mici în bugetul deja lovit de criza generată de pandemie.

Un al doilea scenariu, susţinut de Ludovic Orban, este ceva mai oprimist. Astfel, se vorbeşte despre o creştere cu 15% a pensiilor la 1 septembrie şi de o creştere de 5% pentru alocaţii. Premierul Orban şi liderii din teritoriu ai PNL doresc să salveze măcar aparenţele înainte de alegeri, oferind o totuşi o majorare, chiar dacă mult mai mică decât ceea ce prevede legea.

Ludovic Orban: „Pensiile vor creşte. Procentul cu care vor creşte va depinde de starea economiei”

Majorarea pensiilor este inclusă în bugetul consolidat pe 2020, dar problema este că, odată aplicată, măsura va trebui menţinută şi în 2021 când va crea adevăratele probleme pentru construcţia bugetară.

De asemenea, guvernul PNL mai are nevoie de 7,5 mld. lei pentru dublarea alocaţiilor, măsură prevăzută într-o lege promulgată de preşedintele Iohannis, la care termenul a fost prorogat pentru 1 august 2020.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
Dispare o facultate de top din România. Ce se va întâmpla cu studenții deja înscriși
Capital.ro
Reguli noi la ITP și la înmatricularea mașinilor! Se introduc certificate digitale de înmatriculare şi de testare periodică a vehiculelor
Playtech.ro
Orașul din România unde nu plouă cu lunile, este cel mai secetos. Localnicii se bucură și la câțiva stropi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
„Du-te dracu'!”. Ceartă violentă la Casa Albă, sub nasul lui Donald Trump. „Comportamentul lui Elon începe să fie obositor”
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Trei regiuni din România vor fi lovite de ciclonul ce a generat cod roșu în Europa
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Cât costă trei nopți de cazare în hotelurile vedetelor noastre, în minivacanța de 1 Mai 2025
Cancan.ro
BREAKING! Tânăra actriță a fost găsită moartă Era și însărcinată 🥺
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit unul dintre cei mai iubiți și respectați actori ai generației de aur
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
MediaFlux
Facturile la energie NU sar în aer de la 1 iulie. Ce pregătește Guvernul pentru românii vulnerabili
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Reapare un ziar care ne-a lipsit: TROMBONUL PLEONAST – sub sloganul „Suntem redundanți, dar relevanți.”