Scenariu privind capturarea lui Hayssam: Predat în schimbul protecţiei pentru vărul lui Assad

Au apărut noi variante despre aducerea lui Omar Hayssam în ţară. Cel mai recent scenariu spune că teroristul ar fi fost predat României de apropiaţii preşedintelui sirian, Bashar al Assad, în schimbul unor favoruri economice, informează România TV.
Filip Stan
29 iul. 2013, 08:55
Scenariu privind capturarea lui Hayssam: Predat în schimbul protecţiei pentru vărul lui Assad

Potrivit unor informaţii neoficiale, Omar Hayssam ar fi fost predat de către autorităţile din Siria ca urmare a unui acord convenit cu partea română, ce-l favorizează pe un văr al preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Respectivul văr are mai multe afaceri în România, însă o parte din conturile acestora au fost blocate, existând suspiciuni că vărul lui al-Assad a făcut evaziune fiscală.

Hayssam ar fi fost predat în schimbul promisiunii că partea română ar fi fost de acord să închidă ochii la problemele firmelor rubedeniei preşedintelui sirian şi să-i deblocheze conturile.

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a anunţat, pe 19 iulie, că Omar Hayssam se află în arestul Poliţiei Române.

„Omar Hayssam se află în acest moment pe teritoriul României, în arestul Poliţiei. El a fost predat poliţiştilor români la ora 6.40”, a menţionat Bogdan Oprea, potrivit Mediafax.

El a anunţat anterior, într-un comunicat de presă, că Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române în cursul dimineţii de vineri.

„Aducerea sub autoritatea instituţiilor statului român pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea de 20 de ani pentru acte de terorism în cazul celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak stabilită de instanţele româneşti este rezultatul unor activităţi complexe desfăşurate timp îndelungat de instituţiile de siguranţă naţională ale statului român”, afirma purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu într-un comunicat de presă intitulat „Aducerea în România a domnului Omar Hayssam”.

Hayssam Omar este un om de afaceri sirian cu cetăţenie română născut în 1963 în Siria. El a fost implicat în criza jurnaliştilor români răpiţi în Irak în aprilie-mai 2005. Pe data de 13 iunie 2007 a fost condamnat de judecătoria competentă din România la pedeapsa maximă de 20 de ani de puşcărie.

Cazul lui Omar Hayssam a fost o premieră în România.

Un subiect controversat a fost cel legat de modul în care Omar Hayssam a părăsit România. Preşedintele Traian Băsescu a declarat că acesta a plecat din ţară într-o navă care transporta oi, iar Omar Hayssam a spus că de fapt a plecat din ţară „ca un domn”, prin aeroport, fără probleme.

Hayssam a fost operat de cancer de colon, iar la şedinţa de judecată în urma căreia s-a dispus eliberarea sirianului din motive medicale procurorul a depus concluzii de admitere a cererii acuzatului, iar Curtea de Apel Bucureşti a admis solicitarea.

La 26 aprilie 2006, Hayssam fost eliberat din arest, iar în 30 iunie a fugit din România. Şefii serviciilor de informaţii şi procurorul general al României şi-au dat demisia din cauza scandalului mediatic generat de fuga lui Hayssam.

Preşedintele Traian Băsescu declara, în 9 februarie 2011, la TVR, că Omar Hayssam „este bine-merci” şi nu mai are cancer. Preşedintele preciza că partea română ştie unde se află acesta pentru că este subiect de discuţie cu partea siriană. „Ştim precis şi unde este, şi e bine-mersi, sănătos, nu are nici urme de cancer, nu mai e plin de metastaze, cum era când l-a operat unul din medicii faimoşi ai patriei”, spunea atunci Băsescu.

Tratatul de extrădare între România şi Siria a fost ratificat la jumătatea lui 2012.

Actualul director al SRI, George Maior, declara, în februarie 2013, că Omar Hayssam este încă în detenţie în Siria.

DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
Fanatik.ro
Cele mai sigure țări în cazul în care începe Al Treilea Război Mondial. În două dintre ele se ajunge repede, sunt aproape de România
Capital.ro
Decizie pentru posesorii de buletine. Se schimbă cărțile de identitate din 7 mai
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Decizie de ultimă oră! CCR respinge contestațiile împotriva lui Călin Georgescu. Candidatura rămâne în picioare!
Adevarul
Cum și-a luat țeapă Ceaușescu până și cu țările bananiere. Spera la diamante, dar s-a ales numai cu pierderi și datorii neplătite
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Cel mai înalt drum din România, necunoscut turiștilor. Ar fi protejat de spiritele pădurii
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
A murit arsă de vie, chiar cu o zi înainte de a sărbători ziua de naștere! Soțul ei a reușit să scape cu viață din același incendiu de vegetație din Maramureș
Cancan.ro
4 zodii care vor avea noroc cu carul, pe toate planurile, în martie 2025: carieră, bani și iubire!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Putin țintește România. Planul real al Rusiei: Iese cu moarte de om, ca în 89
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Ilie Bolojan îi liniștește pe soldații români. ”Nu vom trimite trupe în Ucraina, nu vom dubla cheltuielile de apărare”
MediaFlux
Se dau gratuit pentru pensionarii din București! Primăria a anunțat deja beneficiul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
1300 de contestații la BEC: furie împotriva lui ”Mesia” sau hacking birocratic?