O intamplare petrecuta recent a pus pe jar autoritatile locale si satenii din comuna Lungani. La Postul de Politie Lungani, doua femei au ajuns pline de vanatai si cerand ajutorul. Povestea lor este de-a dreptul socanta si este greu de imaginat. Pintilie Ionica si Pintilie Elena sunt mama si fiica, iar de cativa ani locuiesc impreuna, dupa ce Elena a divortat de sotul sau cu care are doi copii, scrie bzi.ro.
In urma divortului, instanta a stabilit ca fata, acum in varsta de 17 ani, sa ramana la mama, iar baiatul in varsta de 14 ani sa stea cu tatal sau. De o perioada de timp insa si baiatul a venit sa locuiasca impreuna cu mama si sora sa, dupa ce tatal a plecat la munca in Germania. Vineri, femeile au mers sa depuna plangere la politie, spunand ca s-au saturat de calvarul pe care il au in fiecare zi de pe urma nepotilor.
„Nu mai pot suporta bataile pe care le iau in fiecare zi. Sunt femeie batrana, am 75 de ani si ma bat nepotii. Baiatul are 14 ani, iar fata 17 si ma bat si pe mine si pe maica-sa. Sunt vanata peste tot, nu mai suport, sa plece din casa mea. Ei au venit la mine in casa, mi-au spart tot din veranda, din casa. Am mai depus plangeri. Eu nu vad deloc si isi bat joc de mine, ma omoara amandoi pana la urma„, a spus Pintilie Ionica, bunica celor doi copii.
Aceeasi ipoteza o sustine si mama celor doi adolescenti. In prima faza, femeia a spus ca fata pe care o tine alaturi de ea are un comportament frumos si ca principalul vinovat ar fi baiatul, apoi spune ca ambii copii sunt violenti.
„Amandoi stau pana seara intr-o carciuma din sat. Beau si fumeaza, apoi vin acasa si ma iau la bataie si pe mine si pe mama mea. Nu mai suport, ganditi-va ca sunt mama, eu i-am nascut si uitati ce patesc acum din cauza lor„, a spus Elena Pintilie, mama adolescentilor.
Dupa ce femeile si-au spus povestea, a venit si randul nepotilor sa explice ceea ce s-a intamplat in casa. Cei doi copii spun ca traiesc un adevarat cosmar, in locuinta groazei. Certurile intre mama copiilor si bunica acestora erau frecvente, iar bataile, cuvintele urate si betiile crunte nu au fost niciodata lipsite. Cei doi adolescenti s-au saturat sa fie catalogati drept „golani” si au gasit o modalitate prin care ar putea demonstra oricand ca nu sunt vinovati. Nepotii sustin ca au inregistrat video mai multe scene surprinse in locuinta bunicii pentru a dovedi ca ei nu au nicio legatura cu acest scandal. Intr-o filmare facuta de catre cei doi adolescenti sunt imortalizate scene ingrozitoare. Intr-o stare avansata de ebrietate, bunica Ionica se aruca peste fiica ei, Elena, si incepe sa o loveasca puternic. Dupa cateva minute in care batrana, care sustine ca este oarba, loveste cu bestialitate, rolurile se schimba, iar fiica acesteia, Elena, ia o bucata de lemn si incepe sa-si loveasca mama pana cand aceasta pare sa-si piarda cunostinta.
Citeşte şi BĂTAIE între turişti după ce s-au tamponat în trafic VIDEO