Scene dramatice la Ploieşti. Un bătrân a murit după ce şi-a dat foc în curtea casei

Un bărbat de 80 de ani, din Ploiești, s-a autoincendiat şi a decedat, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova.
Daniel Spătaru
04 nov. 2021, 08:19
Scene dramatice la Ploieşti. Un bătrân a murit după ce şi-a dat foc în curtea casei

Bărbatul şi-a dat foc în curtea unei case de pe strada Întrarea Catunu din Ploieşti. Pompierii și medicii de la Ambulanța din Ploiești au fost solicitat de urgență să intervină pentru salvarea acestuia, însă flăcările i-au cuprins rapid tot corpul, iar până la sosirea echipajului medical bărbatul era deja carbonizat.

Incidentul s-a petrecut miercuri, în jurul orei 17.25.

Soția bărbatului de 80 de ani a fost cea care a sunat la 112 și a chemat ajutor. Pompierii au stins flăcările, dar bărbatul nu a mai putut fi salvat.

Citeşte şi Un tânăr şi-a dat foc de Paşte din cauza unei datorii de 5.000 de euro

În jurul orei 17.25, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o femeie despre faptul că, soțul său în vârstă de 80 de ani s-ar fi autoincendiat în curtea locuinței din municipiul Ploiești.

În baza sesizării s-a constituit echipă operativă care s-a deplasat la fața locului împreună cu pompierii, care au stins flăcările, bărbatul fiind declarat decedat”, a transmis pentru purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova.

Polițiștii au deschis un dosar penal și fac cercetări pentru ucidere din culpă.

Citeşte şi Scene dramatice în Buzău. Două fetițe au incendiat două case. Familii fără adăpost în prag de iarnă

DailyBusiness
Sprijin internațional puternic pentru justiția din România. Ambasadele Occidentale transmit mesaje clare de încredere în țara noastră
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Greșeala pe care o fac majoritatea oamenilor atunci când spală șosetele. Cum să le cureți, de fapt
Capital.ro
Taxă auto pentru mașinile mici, de până la 3,5 tone. Când va intra în vigoare în România
Playtech.ro
Schimbarea din apartament pentru care ai nevoie de semnătura tuturor vecinilor. Amenzile sunt uriaşe
DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Adevarul
Trump a vrut să anuleze vizita lui Zelenski în SUA, dar Macron l-a convins să-l primească
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Panică în sistemul bancar european. Tranzacțiile, suspendate
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
E oficial! Guvernul prelungește plafonarea prețurilor la energie și gaze încă 3 luni, respectiv un an
Cancan.ro
BREAKING | Un mare sportiv al României, internat în stare critică la Spitalul Universitar! „Să ne rugăm pentru sănătatea lui”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, în culmea fericirii. Veste uriașă pentru românii care l-au votat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Abdullah Öcalan cere dezarmarea PKK și dizolvarea grupului
MediaFlux
Energia electrică se scumpește cu 60%. Hidroelectrica a făcut anunțul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cazul penal al lui Călin Georgescu – analiză detaliată