Femeia în vârstă de 50 de ani a fost observată de câţiva muncitori când s-a urcat pe balustrada podului şi apoi când s-a aruncat în canal. Ei au sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului a ajuns în scurt timp un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea.
Pompierii au reuşit să o aducă pe femeie la mal şi au resuscitat-o zeci de minute pe malul canalului.
Un echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă Constanţa a transportat-o pe femeie la spitalul din Medgidia pentru continuarea protocolului de resuscitare, însă în ciuda eforturilor ea nu a putut fi salvată.
Potrivit replicaonline.ro, femeia care a decis să-și încheie socotelile cu viața, aruncându-se de pe podul rutier de la Medgidia, lucra la Primăria Medgidia. Potrivit sursei citate, aceasta avea probleme la serviciu și, de ceva timp, era apatică, existând posibilitatea să fi suferit de depresie.