Schiavo Campo, BEI: Autodenigrarea, unul dintre cele mai practicate sporturi în România. Ţara a obţinut schimbări remarcabile

Ce schimbări şi succese sunt remarcabile în societatea românească?

Schiavo Campo: Sunt fericit că întrebaţi mai întâi despre realizările remarcabile ale României decât despre problemele ei! De fapt, unul dintre cele mai practicate sporturi din România este autodenigrarea. Românii sunt deosebit de exigenţi şi nu măsoară în mod obiectiv îmbunătăţirile observate în viaţa lor: ştiu unde doresc să fie (cea mai bogată, mai curată şi cu cel mai bun comportament ţară din lume), dar tind să uite de unde vin.

Revoluţia s-a petrecut acum 30 de ani. Când ne gândim la timpul necesar societăţii româneşti pentru a scăpa de fantomele trecutului şi pentru a planifica un viitor care nu i-a fost permis anterior să-l planifice, putem stabili cu uşurinţă începutul secolului ca punct de plecare al modernizării reale a ţării. Ei bine … poporul român a obţinut, în doar 20 de ani, schimbări remarcabile după toate standardele. Percepţia şi măsurarea defectuoasă a poveştii de succes a României nu este doar o problemă internă. Există multe prejudecăţi nemeritate faţă de România pe plan internaţional, care sunt, în esenţă, rezultatul ignoranţei. Este foarte comun pentru vizitatorii care vin în România pentru prima oară să părăsească ţara după câteva zile cu o încântare pentru experienţa lor neaşteptată şi surprinzătoare din România. În plus, nu am întâlnit încă un expatriat care pleacă după ce a lucrat în această ţară fără regrete şi invidie pentru cei care stau mai mult timp.

Calitatea vieţii majorităţii cetăţenilor s-a îmbunătăţit atunci când se analizează alţi indicatori decât puterea de cumpărare. Ştiu că mulţi români încă se plâng că în trecut puteau să petreacă o săptămână de concediu şi să se bucure de servicii educaţionale şi de sănătate mai bune. Aceasta este mai mult o percepţie decât o realitate atunci când luăm în considerare saltul gigantic pe care România l-a făcut în ceea ce priveşte iluminarea, toleranţa, libertatea, democraţia şi chiar statul de drept. O adevărată clasă de mijloc a apărut puternic şi România este acum foarte ferm ancorată în Europa şi în alianţe politice şi comerciale internaţionale.

Alte articole

Euro se prăbușește la cel mai slab nivel de la începerea războiului din Ucraina după victoria lui Trump

FMI vine în România! Instituția monetară internațională va fi la București între 5-8 noiembrie

Desigur, mai sunt încă multe lucruri de rezolvat şi ceea ce este cu mult în urmă este modernizarea infrastructurii fizice a ţării, ceea ce duce, cred, la următoarea întrebare.

Care sunt domeniile în care consideraţi că România se confruntă cu stagnare sau chiar regres?
Schiavo Campo: Există o mare nevoie de consolidare şi modernizare a infrastructurii şi serviciilor în toate sectoarele economiei: transport, sănătate, educaţie, mediu, inovare, doar pentru a menţiona principalele, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local. În aceste domenii, România nu se confruntă cu o stagnare, strict definită, dar viteza de îmbunătăţire este atât de lentă în comparaţie cu mediile din UE (să nu mai vorbim în ţările nou industrializate), că regresul ar putea fi un termen adecvat. Necesitatea de a nu mai pierde timp preţios pe acest front şi de a împinge astfel de reforme şi modernizări este foarte evidentă şi paşii care trebuie făcuţi pentru a arde aceste etape sunt foarte clari. Din păcate, ciclurile politice din România au fost extrem de scurte în ultimul deceniu, iar măsurile de planificare şi implementare a reformei necesită mai multă guvernanţă/stabilitate politică decât s-a bucurat ţara în aceşti ani. Este imposibil să se reformeze administraţia publică, să se construiască o autostradă peste Carpaţi sau să se modernizeze sistemul de sănătate publică pe durata a numeroase guverne, cu schimbarea priorităţilor de la o lună la alta; cu un sistem de pradă care intră adânc în straturile inferioare ale administraţiei la fiecare schimbare a guvernului; cu administraţiile publice şi cu unele întreprinderi de stat care suferă de schimbări de management continuu (unde managerii care au reuşit să scurteze curba de învăţare sunt înlocuiţi de un personal mai puţin competent, care trebuie să se reînceapă de la zero).
Acest lucru distruge valoarea şi produce o administrare defectuoasă. Un lucru bun este că tratamentele sunt disponibile pentru o astfel de situaţie: trebuie să numiţi administratori publici competenţi, înalt calificaţi pentru că au deţinut funcţii echivalente în administraţiile publice şi în companii şi care au condus procese de reformă administrative şi corporative de succes şi să le permiteţi să-şi facă munca pentru cât timp este nevoie ca să obţină rezultate şi să consolideze procesele de modernizare în întreaga economie. În plus, componenţa consiliului de conducere al întreprinderilor publice trebuie să se bazeze pe criterii de competenţă şi eficacitate, deoarece un membru al consiliului incompetent este o povară pentru întreprindere, fiindcă el absoarbe timpul managerilor care trebuie să-l înveţe cum să-şi facă treaba, în loc ca el să ofere îndrumare şi expertiză.

Întreprinderile publice româneşti au toate competenţele şi punctele forte pentru a deveni campioni regionali şi este regretabil că acest potenţial este constrâns de o interferenţă politică excesivă. Sectorul public trebuie să fie orientat către politici, acesta fiind cazul în toate ţările lumii. Dar interferenţa excesivă în companiile publice şi de utilităţi de către forţele externe care le împiedică să urmeze cele mai bune practici de guvernare poate deveni dăunătoare, până la sufocarea oricărei ambiţii de a-şi atinge obiectivul de a servi interesului public.

Ce măsuri trebuie luate?
Schiavo Campo: Îmi voi limita răspunsul la reformele şi investiţiile economice, sfera de influenţă a BEI. Trebuie luate măsuri în ceea ce priveşte consolidarea capacităţilor instituţionale / administrative şi a investiţiilor.

În opinia mea, prima măsură care trebuie luată este de a elabora un pachet de reforme care să consolideze în mod substanţial serviciul public. Echipele de management specializate trebuie să fie instalate în ganglionii esenţiali ai administraţiilor centrale şi locale, asigurând o coordonare eficientă între ministere şi o acţiune guvernamentală consecventă prin intermediul serviciului public de-a lungul timpului. Aceste echipe trebuie să fie specializate, bine plătite şi să fie alcătuite din funcţionarii publici cu cele mai bune performanţe sau din personalul nou recrutat acolo unde sunt necesare competenţe specifice. Funcţionarii publici trebuie, de asemenea, să fie mai bine protejaţi, aşa cum sunt în toate cele mai bune birocraţii din întreaga lume, unde funcţionarii care acţionează cu bună-credinţă şi în interesul public pot să efectueze, să decidă şi să semneze fără teamă de răspundere personală şi de sancţiuni financiare. Astăzi, funcţionarii publici români sunt pietrificaţi şi incapabili de a lua decizii, chiar cele mai simple şi necontroversate, ceea ce blochează în mod evident procesele administrative înalt integrate. Recalibrarea cadrelor de responsabilităţi /obligaţii pentru funcţionarii publici este o prioritate la acest moment.

În plus, există o nevoie reală de a crea o Instituţie Naţională de Promovare bazată pe politici. Această INP este o instituţie financiară bazată pe politici, care să nu fie supusă influenţei şi interferenţelor externe distorsionante. Trebuie să fie suficient de bine capitalizată pentru a obţine rezultate semnificative. Strategia sa de investiţii ar trebui să fie definită în mod clar, luând în considerare decalajele de pe piaţă şi strategiile şi obiectivele politicii guvernamentale. O astfel de instituţie este crucială pentru că va asigura stabilitatea în planificarea, pregătirea şi finanţarea proiectelor, în actualul mediu instituţional instabil care predomină din România. Aceasta ar trebui să acţioneze efectiv şi eficient prin auto-determinare bazată pe riscul de credit, costul creditului, provizionare şi decizii privind investiţiile / împrumuturile şi ar evolua în mod natural într-o contrapartidă independentă a ratingului de credit pe pieţele financiare şi un jucător eminent pe piaţa financiară internă şi să devină un partener principal al investitorilor.

De asemenea, ar fi utilă înfiinţarea unei Corporaţii pentru Dezvoltarea Infrastructurii, în scopul reducerii dependenţei de finanţarea publică şi, prin intermediul unui management independent profesional, pentru asigurarea eficienţei activelor publice şi a cheltuielilor de capital. Obiectivul său principal ar fi dobândirea, dezvoltarea şi gestionarea unui portofoliu de investiţii în sectorul public de interes naţional. Activele care vor fi construite sau preluate şi gestionate vor produce un flux de venituri care să asigure viabilitatea şi performanţa financiară. O astfel de societate ar elabora legislaţia şi orientările privind guvernanţa PPP (parteneriat public-privat n.r) şi ar acţiona ca Autoritate de atribuire pentru un program PPP definit.

Alte iniţiative pot fi lansate pe plan instituţional, cum ar fi crearea unui companii de stat care să deţină şi gestioneze profesional întreprinderile de stat, pe baza unui set de strategii de politica industrială. O abordare naţională unitară, economii de scară importante şi masa critică industrială, comercială şi financiară vor fi atinse pentru ca industria românească să poată concura mai eficient pe pieţele internaţionale. Un sector industrial public şi eficient ar aduce în mod evident beneficii substanţiale în ceea ce priveşte performanţa economică naţională şi protecţia ocupării forţei de muncă. Holdingul nu are nimic de-a face cu Fondul Suveran, care pare să fie un agent economic complet diferit.

În ceea ce priveşte investiţiile, este clar că procesele de planificare şi implementare a investiţiilor utilizate în prezent de către administraţia publică românească sunt sub-optimale, dacă nu chiar dăunătoare. România a făcut instantaneu trecerea de la un context în care orice investiţie publică, chiar şi cea mai extravagantă şi provocatoare din punct de vedere tehnic, putea fi planificată şi întreprinsă imediat, la un context în care este practic imposibilă planificarea, proiectarea, oferta şi executarea lucrărilor publice la termen şi în limitele bugetului. În mod evident, nu este o lipsă a competenţei tehnice aceea care restrânge investiţiile publice, ci o capacitate slabă în pregătirea investiţiilor, în licitaţiile publice şi în gestionarea contractelor. Această slăbiciune este exacerbată de succesiunea menţionată de cicluri politice scurte care împing administraţiile publice să accelereze toate fazele ciclului unui proiect (planificare, proiectare, obţinerea autorizaţiilor de mediu, licitarea şi contractarea, implementarea, recepţia preliminară a lucrărilor). Acest lucru are ca rezultat investiţii care se confruntă cu probleme substanţiale de la concepţie până la finalizare. Este simplu ca bună ziua. La fel ca fiinţele umane, investiţiile au perioade de gestaţie care nu pot fi comprimate sub fazele fiziologice cunoscute. O secţie de autostradă care are nevoie de mai mult de 10 ani continuu pentru a fi construită într-o ţară ca Suedia, de la concepţie la inaugurare, nu poate fi construită în România în 3-4 ani din cauza presiunii „politice”, în special ţinând cont de opririle şi pornirile menţionate din cauza modificărilor de administraţie.

Credeţi că situaţia politică din România va afecta costurile cu împrumuturile sau investiţiile în România?
Schiavo Campo: Investitorii în instrumente financiare şi active fizice caută oportunităţi de randamente mari în medii cu cel mai scăzut risc posibil. Aceasta este evident. Cu privire la acest aspect, combinaţia optimă este o ţară ‘tânără’ sau suficient de inovativă pentru a permite randamente relative mari dar care să ofere totuşi un cadru politic şi administrativ suficient de stabil şi predictibil ferm ancorat în sistemele democratice şi liberale; fundamente macro-economice solide; proceduri juridice eficiente şi de încredere pentru soluţionarea litigiilor. Oricine poate evalua cât de departe este România de a îndeplini această combinaţie favorabilă. După părere mea, România are capacitatea de a face progrese şi a-i face fericiţi pe investitori pe toate aceste fronturi, dar rămân elemente ale ‘riscului’ românesc care menţin costurile cu împrumuturile la un nivel relativ ridicat şi care ar trebui rezolvate cu mai multă vigoare.

Citeşte mai mult pe Agerpres