În cursul zilei de marţi reaţeau de socializare Facebook a eliminat din lista de stări disponibile emoticonul prin care un utilizator al reţelei le putea transmite prietenilor lui că se simte „gras”, potrivit The Verge.
Citeşte şi FACEBOOK: Schimbare IMPORTANTĂ pentru utilizatori şi pagini
Eliminarea emoticonului „mă simt gras” s-a produs după ce în mediul online a fost promovată o petiţie prin care a fost solicitat acest lucru. Această petiţie a strâns peste 16.000 de semnături.
„Am aflat de la comunitatea noastră că listarea stării «mă simt gras» ca opţiune poate determina o creştere a imaginii negative asupra corpului, în special pentru persoanele care se confruntă cu tulburări de alimentaţie. Astfel, vom înlătura starea «mă simt gras» din lista de opţiuni„, a declarat un purtător de cuvânt al Facebook.
Citeşte şi Schimbare nouă de la Facebook! Milioane de utilizatori vor fi frustraţi
Semnatarii petiţiei online au susţinut că faptul de a fi gras nu este un sentiment şi, prin folosirea acestui emoticon, prezentat într-o manieră grafică pozitivă, Facebook a încurajat o imagine negativă a corpului în rândul tinerelor.