SCHIMBARE IMPORTANTĂ în privinţa setării „MOD AVION” a TELEFOANELOR şi TABLETELOR

Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (EASA) a autorizat luna trecută utilizarea dispozitivelor electronice, precum tablete, telefoane inteligente, aparate mp3 sau cărţi electronice, pe parcursul tuturor fazelor de zbor, cu condiţia să fie setate pe "mod avion", astfel încât să nu pună în pericol zborul, potrivit Agerpres.
Romania TV
17 dec. 2013, 10:49
SCHIMBARE IMPORTANTĂ în privinţa setării

Ce înseamnă de fapt „modul avion”? Această operaţiune dezactivează funcţiile wireless ale dispozitivelor electronice pentru a se supune normelor aeriene.

În cazul în care setarea este disponibilă apare pe ecran o iconiţă care anunţă că au fost dezactivate servicii precum planul de date sau vocea (nu se poate naviga pe internet şi nici să se efectueze apeluri), conexiunile wireless (wi-fi sau Bluetooth) şi conexiunea la navigatorul GPS.

În cazul în care operatorul aerian şi legile de navigaţie permit, se pot reactiva conexiunile wi-fi şi bluetooth dacă sunt setate pe „mod avion”.

Viteza cu care va fi implementată măsura depinde de fiecare companie aeriană în parte. Comisia Europeană a dat luna trecută undă verde liniilor aeriene să permită pasagerilor să utilizeze reţelele 3G şi 4G pentru a se conecta la Internet în timpul zborului, numai după ce avionul ajunge la o altitudine de 3.000 de metri.

Până la implementarea ei, liniile aeriene ar putea utiliza reţeaua 2G pentru a oferi comunicaţiile mobile pasagerilor, prin intermediul antenelor cu conexiune via satelit, cărora li se aplică tradiţionalul serviciu de roaming.

 

Spynews
Accident terifiant pe Autostrada Soarelui! Sunt implicate 25 de persoane, printre care şi minori. 8 mașini au fost distruse | FOTO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Cât a ajuns să coste o ciorbă de pește la restaurantul lui Marius Tucă. Prețurile sunt aproape duble față de cele din anii trecuți
Capital.ro
Noul ordin de la Guvern. Legea se schimbă în toată România: Nu va exista toleranță
Playtech.ro
OOPS! Anna Lesko, cu părțile INTIME la vedere. Fosta lui Irinel Columbeanu a arătat TOT
DailyBusiness
Veste proastă pentru TOȚI ROMÂNII! E anunţul momentului legat de impozite
Adevarul
Forțele speciale ucrainene au lovit o bază rusească din Siria după întrevederea între Putin și Assad VIDEO
Spynews
Accuweather a actualizat prognoza meteo și anunță temperaturi de 40 de grade în august, în România
Spynews
Plombele dentare vor fi interzise de la 1 ianuarie 2025. Modificările anunțate de Uniunea Europeană
Evz.ro
O problemă pe capul multor români. Ce soluții au la îndemână
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Mama Luizei Melencu, în pragul sinuciderii! A fost la un pas să recurgă la un gest extrem
Cancan.ro
MISTER ELUCIDAT! Al cui este al doilea ADN găsit sub unghiile dentistei din Brăila. Dosarul devine mai solid acum
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Cutremur în România, azi, 1 august. Unde s-a produs și ce magnitudine a avut seismul
Capital.ro
Devine obligatoriu în toată România. Guvernul a decis: Termenul limită, 31 decembrie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
Al cui e al doilea ADN găsit sub unghiile doctoriței Gavril! Dezvăluiri șocante despre cazul care a zguduit România
substantial.ro
Marius Pieleanu se retrage de la SNSPA în urma acuzațiilor de hărțuire sexuală
MediaFlux
MEDUZE OTRAVITOARE la MAREA NEAGRĂ! E alertă în CONSTANȚA
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?