În farmacile din România, vânzarea medicamentelor pe reţetă, la bucată, nu va mai fi permisă, pe viitor. Nicăieri în ţările UE nu există această practică. Dar în România e o lovitură pentru cei care se gândesc că nu îşi vor mai putea permite să cumpere anumite medicamente.
Citeşte şi Sistemul European de Verificare a Medicamentelor devine operaţional din 9 februarie
Măsura vine la pachet cu implementarea Sistemului European de Verificare a Medicamentelor. Un sistem care va intra în vigoare peste două zile în toate statele membre UE şi care are ca scop eliminarea falsurilor de pe piaţă.
Cutiile cu medicamente vor fi scanate de către farmacist înainte de a fi vândute.
În mod normal, măsura ar trebui să ducă şi la noi modele de decontare a medicamentelor sau la depăşirea cu câteva fracţii a unor cantităţi de medicamente care se eliberează către pacienţi.