SCHIMBĂRI în 2018. Iată ce modificări aduce Ministerul Educaţiei

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE) lansează o primă etapă a procesului de consultare publică privind planurile-cadru pentru învăţământul liceal, filiera teoretica, prin prezentarea a trei variante.
Filip Stan
29 dec. 2017, 21:43
SCHIMBĂRI în 2018. Iată ce modificări aduce Ministerul Educaţiei

Variantele de proiect urmăresc eliminarea unor incoerenţe/dezechilibre existente în actualele planuri-cadru şi dezvoltarea unor oferte educaţionale care să corespundă aşteptărilor elevilor ce au optat pentru un anumit profil/specializare, potrivit unui comunicat MEN transmis AGERPRES.

„Principiul de bază a fost acela de a asigura un trunchi comun (TC) până în clasa a X-a, care să permită tuturor elevilor ce vor finaliza învăţământul obligatoriu deţinerea la nivel funcţional a celor opt competenţe-cheie. Fiecare variantă are o raportare specifică la rolul curriculumului diferenţiat (CD) şi al curriculumului la decizia şcolii (CDS), situaţie reflectată şi de ponderile orare diferite, alocate acestora”, se arată în comunicatul citat.

MEN mai arată că toate cele trei variante supuse consultării au fost construite pornind de la competenţele ce urmează a fi dobândite de elevi la finalul claselor a X-a şi a XII-a, aşa cum sunt definite de profilul absolventului.

Toţi cei interesaţi – cadre didactice, specialişti în curriculum, elevi, părinţi – sunt invitaţi să participe şi să-şi exprime punctele de vedere, sugestiile şi propunerile pe adresa de e-mail info@ise.ro, până la 26 ianuarie 2018, inclusiv.

De asemenea, o formulă de colectare a feedback-ului va fi publicarea unui chestionar online, instrument disponibil în perioada imediat următoare, adaugă MEN.

Consultarea publică va include şi întâlniri cu elevi, părinţi, cadre didactice, reprezentanţi ai societăţii civile, organizate la nivel regional/judeţean.

Adoptarea noilor planuri de învăţământ va permite demararea procesului de elaborare a unor noi programe şcolare pentru liceu şi implementarea, în premieră, a unui model unitar de proiectare bazat pe competenţe la nivelul învăţământului primar, gimnazial şi liceal, conchide MEN.

Citeşte şi Selecţie pentru înfiinţarea a 60 de Centre de Excelenţă în Tehnologia Informaţiei dotate cu calculatoare performante

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fanatik.ro
Scandal în Franța cu George Simion şi o româncă în prim plan. „Ce mesaj aveți pentru părinții copiilor cu autism?”. Reacția candidatului AUR: „V-a trimis USR”. Video
Capital.ro
România a pierdut un actor inconfundabil. Românii l-au urmărit în toate filmele. A fost un simbol al comediei
Playtech.ro
Supermarketul românesc care se întrece cu Mega Image, Lidl, Kaufland și Carrefour are planuri mari de extindere. Unde se deschid următoarele magazine La Cocoș
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
„Vaccinurile inverse”: soluția revoluționară pentru bolile autoimune și alergii. Un nou „Sfânt Graal” al medicinei
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Încă un mare actor a murit, după Cristina Deleanu
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Coșmarul continuă pentru românii cu credite. Vor fi tot mai dificil de plătit
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
kanald.ro
Ploi torențiale, furtuni și ninsori în acest weekend, în România. Ce județe sunt vizate
Cancan.ro
Surpriză la urnele de votare din diaspora! De unde aleg să pună ștampila cei mai mulți români, până la ora asta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut geniul filmului. A fost cel mai cunoscut din țară. Toți românii l-au îndrăgit. Nu poate fi uitat niciodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
stirilekanald.ro
Băiețel de 7 ani mort după ce a fost pedepsit de părinți să mănânce forțat
Alocațiile de 719 lei, întârziate în iunie 2025! Ce trebuie să știe părinții despre plata banilor
MediaFlux
Răsturnare în sondaje! Nicușor Dan „a trecut pe primul loc în țară”, anunță directorului INSCOP: În ultimele 10 zile a crescut constant, iar George Simion a scăzut constant
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
TikToKrația: Comisia Europeană acuză din nou algoritmii că dictează ce gândim, în plină democrație