Un schior în vârstă de 65 de ani a murit, sâmbătă, pe o pârtie din Poiana Braşov, după ce s-a izbit violent cu capul de un stâlp de susţinere a unui gard. Potrivit Mediafax, turistul nu purta cască de protecţie, ci doar echipament de schi.
Se pare că principala cauză a accidentului produs pe Pârtia Sulinaru, din Masivul Postăvaru, a fost viteza foarte mare cu care bărbatul schia. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja, echipajul SMURD care s-a deplasat de urgenţă la faţa locului nu a mai putut face nimic pentru a salva viaţa victimei, care era deja decedată.
În Munţii Bucegi este cod roşu de avalanşă, iar turiştii sunt sfătuiţi să aleagă pentru a schia doar zone amenajate şi unde riscul de căderi de zăpadă este mic.