Maşina care ar fi putut revoluţiona industria auto. Ce s-a întâmplat cu proiectul

Românul Aurel Perşu a pus bazele aerodinamicii în lumea auto în anul 1924 cu primul automobil aerodinamic din istorie, scrie promotor.ro. Dar dacă dăm pe repede-înainte până la câteva luni înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial, vom observa că ideea românului Perşu a fost dusă la extrem prin ceea ce s-a numit Schlörwagen.

Citeşte şi Cel mai VIRIL bărbat de pe pământ. A făcut sex cu 1000 de maşini şi cu un elicopter FOTO

Creat de inginerul german Karl Schlör, vehiculul experimental a fost prezentat pentru prima dată publicului de la Salonul Auto Internaţional Berlin din 1939 şi a primit rapid porecla de „Oul din Göttingen”.

Schlörwagen a avut la bază un şasiu şi motor de Mercedes-Benz 170H, însă neamţul – inspirându-se din designul aripilor de avion–a regândit caroseria maşinii, iar rezultatul a fost impresionant, însă nu foarte practic. Cu un coeficient aerodinamic de doar 0,15 şi cu locuri suficiente pentru şapte persoane, aşa ar fi trebuit să arate, probabil, viitorul automobilului. Dar, cu toate acestea, chiar scopul principal – acela de a fi extrem de aerodinamic–a făcut din Schlörwagen un eşec.

Alte articole

Impozite MASIVE pentru românii cu mașini mai vechi de 20 de ani. Taxele s-ar putea majora de 16 ori

Ce riști dacă pui folie pe numărul de înmatriculare pentru a evita Rovinieta

Maşina măsura peste doi metri lăţime, iar înălţimea era atât de mare încât un vânt lateral mai puternic ar fi putut să o răstoarne. De confort pentru cei dinăuntru nici nu putea fi vorba.

Citeşte şi Programul PRIMA MAŞINĂ, aprobat de Guvern

„În principiu, Schlörwagen e o aripă pe roţi”, a spus Andreas Dillman, şeful institutului de aerodinamică şi tehnologia fluxului din cadrul centrului aerospaţial german (DLR) pentru Wired. Institutul german este succesorul Aerodynamischen Versuchsanstalt, unde inginerul Schlör a dezvoltat vehiculul ce-i poartă numele.

În prezent, chiar şi maşinile care pun accentul pe ecologie nu reuşesc să egaleze coeficientul aerodinamic al experimentului german – Toyota Prius are un Cd de 0,25, iar Tesla Model S 0,24. Mai mult, avantajele formelor aerodinamice au fost observate de Schlör încă de la început. Mercedes-Benz 170H, maşina pe care şi-a bazat proiectul, avea o viteză maximă de aproximativ 104 km/h. Cu acelaşi motor de 38 CP montat în spate, Schlörwagen a ajuns la 135 km/h. Totodată, consumul de combustibil era de aproximativ 8 l/10 km, cu 20-35% mai mic decât la Mercedes 170H.

Aşadar, de ce nu a rămas această creaţie în istorie ca maşina care ar fi putut schimba faţa industriei auto? Pe scurt, din două motive.
Primul e cel expus mai sus, şi anume că inginerul german a pus accentul doar pe aerodinamică, uitând de confortul pasagerilor.

Al doilea motiv e un pic mai dur. După ce războiul a pus stăpânire pe Bătrânul Continent, modelul experimental a fost ţinut într-un depozit din apropierea localităţii germane Göttingen (de unde şi porecla de Oul din Göttingen), dar fără roţi şi scaune. Apoi, în 1942, după trei ani de uitare, câţiva ingineri au încercat să dea din nou viaţă acestei creaţii ciudate prin montarea unui motor de avion preluat de pe un aparat de zbor rusesc capturat de armata germană. Cu 130 CP în plus, Schlörwagen a făcut câteva ture pe circuitul de teste din Göttingen, dar asta a fost tot.